16 noiembrie 2008

General de corp de armată Leonard MOCIULSCHI

Fiu al Moldovei încărcate de istorie, Leonard Mociulschi s-a născut la data de 27 martie 1889, în localitatea Siminicea, Plasa Burdujeni, jude ul Suceava, în familia harnicilor agricultori Gheorghe şi Elena Mociulschi. Părin ii, învă ătorii şi profesorii săi l-au ajutat să absolvească cu rezultate bune cursurile şcolii primare şi ale liceului în oraşul, cetate de scaun, Suceava.

De mic copil a cunoscut momente din zbuciumata istorie a meleagurilor natale, a Moldovei şi a României, care şi-au pus amprenta asupra formării sale în spiritul dragostei pentru patrie. După absolvirea liceului, la îndemnul dirigintelui şi al profesorului de istorie a îmbră işat cariera militară. În anul 1909 a reuşit printre primii candida i la examenele de admitere în Şcoala Militară Ofi eri de Infanterie, pe care a absolvit-o cu rezultate bune, la data de 1 iulie 1911, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi numit în func ia de comandant de pluton în Regimentul de Infanterie „Dragoş” nr. 29, din oraşul Fălticeni. Ajuns în acest oraş patriarhal, care musteşte de istorie şi de cultură, ofi erul s-a aplecat cu multă dăruire şi ambi ie în procesul de instruire a recru ilor, fiind notat în Foaia de Apreciere de către şefii direc i (comandan ii de companie, batalion şi regiment) cu calificativul „bine”. Trimis la Şcoala de trageri de la Sfântul Gheorghe în anul 1912, s-a înapoiat în unitate cu aprecieri foarte bune. În anul 1913, a participat împreună cu ostaşii pe care i-a instruit la cel de al doilea război balcanic, luând contact cu toate greută ile războiului. În anii 1914-1915 ofi erul a căpătat încredere în posibilită ile sale pentru instruirea ostaşilor din subordine, afirmându-se ca un bun trăgător cu pistoletul, în exerci iile de scrimă, în folosirea calului pe câmpul de instruc ie şi grija atentă pentru cunoaşterea necazurilor şi bucuriilor subordona ilor, prelungind mult timpul de lucru peste cel stabilit prin programul unită ii.

Pentru perseveren a şi dăruirea în muncă Leonard Mociulschi a fost avansat la gradul de locotenent, la data de 1 august 1915. Mobilizat la data de 15 august 1916, locotenentul Leonard Mociulschi a participat la războiul pentru întregirea statului românesc, comandând, succesiv, o companie şi un batalion. A fost avansat, înainte de termen, la gradul de căpitan, la 1 aprilie 1917, afirmându-se în luptele din Transilvania şi de la Oituz, în campania din toamna anului 1916 şi în vara anului 1917. După demobilizarea armatei, căpitanul Leonard Mociulschi a fost mutat, la data de 21 mai 1918, la Regimentul 35 Infanterie Constan a. Remobilizarea armatei la data de 28 octombrie 1918 îl găseşte pe căpitanul Leonard Mociulschi în func ia de comandant de companie puşcaşi, în aceeaşi unitate. La data de 1 martie 1920 ofi erul a revenit în Regimentul 29 Infanterie din Fălticeni, fiind avansat la gradul de maior, la 1 aprilie 1920, şi numit comandant de Batalion Instruc ie. Asemenea unor confra i de genera ie, la 13 decembrie 1921 maiorul Leonard Mociulschi a solicitat mutarea în arma vânătorilor de munte, fiind numit comandant secund în Batalionul 6 Vânători de Munte şi, de la data de 1 noiembrie 1924, într-o func ie similară în Batalionul 12 Vânători de Munte. În această perioadă a absolvit cursurile de schi şi alpinism de vară, în Centrul de Instruc ie Zărneşti. După cinci ani de activitate în această unitate, ofi erul a fost mutat pentru cinci luni de zile (1 noiembrie 1929 – 1 aprilie 1930) în Regimentul 69 Infanterie Dorohoi (dublura Regimentului 29 Infanterie Fălticeni). Şefii de la Arma Vânătorilor de Munte au apreciat că nu pot renun a uşor la un ofi er de valoare şi l-au rechemat în această armă de elită a armatei române. La data de 1 aprilie 1932 Leonard Mociulschi a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit comandant secund în Batalionul 8 Vânători de Munte, din Bistri a-Năsud.

După un an şi şase luni, la 1 ocotmbrie 1933, Leonard Mociulschi, apreciat pentru eforturile depuse în instruirea efectivelor, a fost numit comandant al Batalionului 9 Vânători de Munte din oraşul Sighetul Marma iei, jude ul Maramureş. Timp de patru luni (1 octombrie 1933 – 1 februarie 1934), Leonard Mociulschi a condus, cu fermitate şi mult tact, unitatea de vânători de munte din Sighetul Marma iei, îngrijindu-se de asigurarea mijloacelor materiale necesare traiului şi de instruirea efectivelor, ob inând în Foile de Apreciere calificative bune şi foarte bune. Fiind un ofi er de nădejde, Leonard Mociulschi a fost numit, la data de 1 februarie 1934, la comanda Batalionului 4 Vânători de Munte din oraşul Predeal, dovedind aceeaşi pasiune pentru instruirea complexă a efectivelor unită ii.

Rezultatele frumoase pe care le-a ob inut în instruirea pentru luptă a vânătorilor de munte i-au adus lui Leonard Mociulschi o frumoasă recompensă: avansarea la gradul de colonel (1 aprilie 1937) şi numirea la comanda Grupului 5 Vânători de Munte din Sighetul Marma iei (1 noiembrie 1937), având în subordine Batalioanele 9 şi 10 Vânători de Munte şi Divizionul 5 Vânători de Munte. Până în august 1940 colonelul Mociulschi, s-a ocupat de instruirea efectivelor pentru apărarea grani ei de nord împotriva unei invazii străine. La 7 august 1940 colonelul Mociulschi a fost numit la comanda Grupului 4 Vânători de Munte din Bistri a-Năsăud. A trăit, cu multă durere sufletească, tristele zile ale răpirii păr ii de nord a Transilvaniei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), eveniment care l-a îndârjit în activitatea de instruire a personalului din subordine. Rezultatele pozitive în muncă i-au adus colonelului Leonard Mociulschi o bine meritată promovare în func ia de comandant secund al Brigăzii 1 Mixte Munte Braşov (10 februarie 1941), al cărei comandant era generalul Mihail Lascăr. Împreună au întreprins măsuri pentru instruirea pentru luptă a unită ilor din subordine: Grupurile 1 şi 2 Vânători de Munte, Grupul 1 Artilerie Munte, cu Divizioanele 1 Obuziere Munte şi 2 Tunuri Munte, şi Batalionul 2 Pionieri Munte. În preajma intrării României în război efectivul brigăzii s-a ridicat la 11.628 de militari, pregăti i în aplica ii şi exerci ii metodice efectuate pe crestele Mun ilor Bucegi. Vânătorii de munte din Brigada 1 Mixtă Munte au trecut la ofensivă, în zorii zilei de 3 iulie 1941, eliberând, în aceeaşi zi, oraşul Ştorojine şi, la 5 iulie, oraşul Cernău i (capitala Bucovinei), după care a trecut Prutul, respingând inamicul spre Nistru, râu pe care l-au for at, în ziua de 17 iulie, în zona localită ilor Voloscova - Korzlov. Brigăzile de vânători de munte au fost dirijate către Bug şi Nipru. Brigada 1 Mixtă Munte a desfăşurat lupte crâncene între Nistru şi Bug, reuşind să traverseze Bugul la 20 august.

După trecerea Niprului, în septembrie, cu mari pierderi în oameni şi tehnică de luptă, colonelul Leonard Mociulschi, din ordinul comandantului Brigăzii 1 Mixtă Munte, a editat Ordinul de zi din 11 octombrie 1941: „Ostaşi ai Brigăzii 1 Mixtă Munte! După trecerea Niprului a i înlocuit trupele Diviziei 1 Munte germană pe pozi ia din fa a satului Timoşevka, îndurând cele mai înverşunate atacuri date de sovietici pe care le-a i zdrobit prin bravura şi eroismul vostru legendar. Sub focul ucigător al aviatiei inamice, atacati necontenit de for e superioare şi de care de luptă, a i rezistat cu îndârjire sub bombardamentul violent al artileriei sovietice. Atacurile repetate ale inamicului din zilele de 25-28 septembrie 1941 au fost oprite cu vigoarea şi sângele vostru… În fa a mormintelor proaspăt deschise, în care zac bravii ostaşi din Brigada 1 Mixtă Munte, căzu i în lupta eroică şi dârză sus inută timp de 11 zile şi nop i contra celor mai vijelioase atacuri moscovite, mă înclin cu smerenie…”. Colonelul Mociulski, ajutat de şeful Biroului Opera ii al brigăzii a condus trecerea subunită ilor pe malul estic al Niprului, pe podul de la Berislav, şi angajarea lor, la 25 septembrie, la ac iunile de apărare, în flancul drept al Corpului de Munte (localită ile Malaia, Belozerka, Timoşevka), la nord-vest de Marea de Azov. La 29 octombrie 1941 Brigada 1 Mixtă Munte a pătruns pe frontul din Crimeea pe la Ciongar, împreună cu Brigada 8 Cavalerie română. La 7 noiembrie efectivele brigăzii au ajuns pe aliniamentul jalonat de localită ile tătăreşti: Uskut, Sudak, Kuciuk, Otusi şi Uzek. Colonelul Mociulschi a introdus Grupul 1 Vânători de Munte pe frontul de la Sevastopol, luptând alături de Divizia 72 Infanterie germană până la 20 decembrie, reuşind să cucerească Dealul Carela de la periferia Sevastopolului. Avansat general de brigadă, la data de 24 ianuarie 1942, Leonard Mociulschi a fost comandant secund al Diviziei 1 Munte şi după plecarea în altă func ie a generalului Mihail Lascăr. La 10 martie 1942 generalul Mociulschi a fost numit comandant secund la Brigada 3 Mixtă Munte (la 15 martie 1942 brigăzile de munte şi cavalerie s-au transformat în divizii) şi apoi, la 25 aprilie 1942, comandant secund la Divizia 4 Munte, comandată de generalul de divizie Gheorghe Manoliu, divizie care se afla în apărarea litoralului Mării Negre, între localită ile Sudak şi Aluşta. Ajutat de ofi erii din statul major, generalul Leonard Mociulski a îmbunătă it sistemul de apărare şi minare a direc iilor probabile de debarcare a inamicului. În luna iunie 1942 Divizia 4 Munte a fost introdusă pe frontul de la Sevastopol, remarcându-se în luptele de la Wald Kruze, Wald Nohe şi Kegel. În septembrie 1942 generalul Mociulski a organizat apărarea litoralului Mării Negre, între Feodosia şi Kerci, cu efectivele diviziei.

Experienta acumulată în conducerea trupelor de vânători de munte şi capacitatea sa organizatorică i-au îndreptătit pe şefii directi să-l promoveze pe generalul Leonard Mociulschi la comanda Diviziei 3 Munte, la 6 octombrie 1942, după numirea generalului Radu Korne în func ia de comandant al Diviziei 8 Cavalerie. Divizia 3 Munte se găsea în Kuban, în apropiere de KrasnodarAbinskaia, având în compunere Grupurile 3 şi 6 Vânători de Munte, cu Batalioanele 5, 6, 11, 12, 21 şi 22 Vânători de Munte, precum şi Grupul 23 Artilerie Munte, cu Divizioanele 1 Tunuri Munte şi 3 Obuziere Munte. Divizia a primit misiunea să interzică pătrunderea inamicului în Bazinul Kuban şi a apărat cu străşnicie comunica ia Krimskaia - Krasnodar. Împreună cu unită ile Diviziei 9 Infanterie germană, Divizia 3 Munte a constituit Grupul „Abin”. Sub conducerea generalului Mociulschi, Divizia 3 Munte a apărat eroic sectorul încredin at, respingând toate contraatacurile inamicului. In nop ile de 21/22 şi 22/23 februarie 1943 Divizia 3 Munte s-a repliat la vest de Abinskaia, în capul de pod Kuban. În perioada septembrie 1942 - februarie 1943 militarii diviziei au primit 7 ordine „Mihai Viteazul” şi 384 ordine „Crucea de Fier” germană, clasa a II-a. Divizia a pierdut în acea perioadă 4.506 bravi militari. De la data de 16 iulie 1943 Divizia 3 Munte a fost trecută în Krimeea, ocupând dispozitiv de luptă pe coasta de nord a Peninsulei Kerci. După retragerea de la Kerci, Divizia 3 Munte a luptat, de la 15 aprilie 1944, pentru apărarea Sevastopolului, luând în subordine, de la 25 aprilie, şi resturile Diviziei 19 Infanterie. La 10 mai efectivele rămase în via ă au fost evacuate în ară, stabilindu-se în garnizoanele de pace. Avansat la gradul de general de divizie Leonard Mociulschi a condus, după 23 august 1944, efectivele Diviziei 3 Munte (subordonate Corpului 7 Armată, comandat de generalul Nicolae Şova) la apărarea văilor Crişului Negru, repliindu-se, la 13 septembrie, la circa 15 km sud-est de Beiuş, pe care l-a pierdut la 17 septembrie. La 22 septembrie, prin lupte avântate, marea unitate a eliberat Beiuşul şi a continuat înaintarea spre Oradea, pe direc ia Uileacul de Beiuş - Mocraz - Tinca - Cheresig, ajungând la 27 septembrie pe aliniamentul Iclod - Sântandrei - Traian - Toboliu - Roit, unde a trecut în defensivă. La 2 octombrie efectivele diviziei au ajuns pe aliniamentul Cefa - Berechiu. La 11 octombrie Divizia 3 Munte a început luptele pentru eliberarea oraşului Oradea, ac ionând între calea ferată şi Crişul Repede.

La 13 octombrie a depăşit frontiera româno-maghiară, contribuind la eliberarea Ungariei, fiind oprită, la 16 octombrie, de o puternică rezisten ă inamică la Koyar, pe care l-a eliberat, prin mari sacrificii, în noaptea de 16/17 octombrie. În seara zilei de 19 octombrie 1944 a intrat în Debre in, împreună cu Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi 337 Infanterie sovietică. Prin atacuri succesive Divizia 3 Munte a ajuns, până la 31 octombrie 1944, pe malul drept al Tisei, la sud de Tiszadada. For ând Tisa, Divizia 3 Munte a ajuns, la 21 noiembrie, în apropiere de Miscolc. De la 23 noiembrie a ac ionat ofensiv pentru cucerirea mun ilor Bukk, eliberând localită ile Homor, Nagyvisnyo, înă imea Balvany, şi ajungând, la 16 decembrie, în valea râului Szilvas. Înaintând şi eliberând alte localită i ungare a ajuns, la 1 ianuarie 1945, la râul Ipel, realizând capete de pod în localită ile Ipolitarnok şi Kaonda. În pofida rezisten ei inamicului, pe teritoriul Slovaciei Divizia 3 Munte a eliberat, la 4 ianuarie 1945, localitatea Velika. Împreună cu trupele sovietice a eliberat, la 12 ianuarie 1945, oraşul Lucenec. Ajunsă pe pantele mun ilor Javorina, la 29 ianuarie, a desfăşurat lupte extrem de grele pe direc ia Abelova - Homy - Tisovuk - Neresnice (18 februarie 1945), contribuind la cucerirea masivului muntos. În continuare a luptat la Kralova, Kozelnic, şi, înaintând spre râul Hron, a reuşit să cucerească capete de pod şi a trecut râul la 28 martie. După 4 aprilie 1945, efectivele diviziei au ajuns în mun ii Nitra, grupându-se în apărare. Înaintând prin lupte foarte grele a traversat Râul Vah, la 6 aprilie. La 8 aprilie 1945 generalul de divizie Leonard Mociulski a fost chemat în ară, lăsând comanda Diviziei 3 Munte generalului Pompeius Demetrescu, care comandase Divizia 2 Infanterie. Generalul de corp de armată Ion Boiteanu, comandantul Corpului 4 Armată, sub ordinele căruia a ac ionat Divizia 3 Munte în nord-vestul Ungariei şi pe teritoriul Cehoslovaciei, l-a notat pe generalul Leonard Mociulschi, în primăvara anului 1945: „Comandant de război prin excelen ă, care şi-a condus cu competen ă marea unitate în toate opera iile din mun ii Ungariei şi din mun ii Slovaciei”. Sosit în ară, generalul de divizie Leonard Mociulschi a fost numit, la 8 aprilie 1945, la comanda Corpului de Munte, func ie îndeplinită până la 12 mai 1945. Apoi a îndeplinit alte func ii în Marele Stat Major, până la 9 mai 1946, când a fost trecut în rezervă.

Asemenea altor cadre militare valoroase, la 12 august 1948 generalul de divizie Leonard Mociulschi a fost arestat şi trimis, fără a fi judecat, în Colonia de Muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, unde a îndurat cu stoicism calvarul unui regim de deten ie foarte dur. După şapte ani şi două luni de deten ie, la data de 10 octombrie 1955 generalul Mociulschi a fost eliberat, iar în anul 1964 a fost repus în drepturi, fiind avansat general de corp de armată. Cu acest prilej i s-a aprobat să poarte uniforma militară. În anul 1967 generalul de corp de armată Mociulschi a publicat lucrarea memoralistică „Asaltul vânătorilor de munte”, în care a relatat ac iunile de luptă ale Diviziei 3 Munte desfăşurate în perioada 23 august 1944 - 12 mai 1945.

Inima sa a încetat să mai bată la 15 aprilie 1969, într-o căsu ă modestă din Braşov, fiind incinerat la Crematoriul Uman din Bucureşti.

Cenuşa corpului său a fost presărată pe cele mai înalte piscuri montane din România, pentru gloria şi nemurirea trupelor de vânători de munte pe care le-a iubit. A fost decorat cu ordine militare şi civile: „Coroana României”, „Steaua României”, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Tudor Vladimirescu”, clasa a III-a, „Crucea de fier” (ordin german), „Steagul Roşu” (ordin maghiar) şi alte medalii româneşti şi străine, militare şi civile.

A.M.R. – C.M.J. Braşov/1979, Curent 601.

Niciun comentariu: