6 decembrie 2008

General de corp de armată Victor DOMBROVSKI

S-a născut la data de 30 mai 1887 în localitatea Curteşti, jude ul Botoşani. Părin ii săi, Sigmund şi Etela, s-au străduit să-i asigure fiului lor o copilărie fericită şi condi iile materiale pentru a urma cursurile şcolii primare în localitatea natală şi ale liceului „August Treboniu Laurian” din Botoşani. După absolvirea liceului, cu rezultate meritorii, la îndemnul dirigintelui şi profesorului de istorie a urmat cursurile Şcolii Militare Ofi eri Infanterie şi Cavalerie, specialitatea Cavalerie, din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu media 8,36, în anul 1908, cu gradul de sublocotenent. A evoluat bine pe treptele ierarhiei militare: locotenent (1911), căpitan (1916), maior (înainte de termen, 1917), locotenent- colonel (1923), colonel (1932), general de brigadă (1938), general de divizie în rezervă (1944) şi general de corp armată (1947). Victor Dombrovski şi-a început cariera militară la Regimentul 2 Roşiori din Bârlad, la 1 august 1908, comandând un pluton de recru i din jude ul Tutova. Acest regiment s-a acoperit de glorie în războiul pentru întregire statală şi eliberare na ională (1916-1919), având la activ legendarul atac (şarja de cavalerie) de la Prunaru, jude ul Teleorman. Dorind să se apropie de familie, ofi erul a fost mutat, la cerere, la data de 1 octombrie 1908, în Regimentul 8 Roşiori din Botoşani, la comanda unui pluton de recru i din jude ele Botoşani, Baia şi Dorohoi. Timp de doi ani şia format deprinderile de instructor şi educator, prin desfăşurarea instruc iei cu recru ii în cazarmă şi pe terenurile de instruc ie din împrejurimele oraşului Botoşani, precum şi prin participarea la manevrele regale. Şefii direc i i-au remarcat pasiunea pentru arma cavaleriei şi l-au trimis, în anul 1910, la specializare în Şcoala Specială a Cavaleriei. A absolvit cursurile cu media generală 8,56. Rezultatele ob inute în pregătirea militară generală şi de specialitate, în formarea unei bogate culturi generale şi a unei conduite exemplare la serviciu şi în societate i-au convins pe şefii direc i să-l propună pentru înaintare la gradul de locotenent, în anul 1911.

Până în anul 1916 Victor Dombrovski a instruit recru i şi rezervişti din jude ele Botoşani, Baia şi Dorohoi, îndeplinind periodic şi func ii prin cumul, pentru aprovizionarea unită ii cu produse alimentare, gospodărirea escadronului de roşiori şi ajutor al şefului Biroului de eviden ă grada isolda i. Împreună cu ceilal i camarazi a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la aplica ii şi manevre regale în zona viitoarelor ac iuni probabile de ac iune. Ofi erul a fost trimis, în anul 1914, la stagiu la Regimentul 2 Cavalerie din Gali ia, unde a ob inut rezultate bune (cunoştea limba poloneză, după cum nota colonelul Niculcea). În anul 1916 Victor Dombrovski a fost numit la comanda Escadronului 2 Roşiori din Regimentul 8 Roşiori, pe care „l-a comandat cu mult curaj în luptele de eliberare a Transilvaniei şi la Oituz” (după cum nota comandantul Regimentului 8 Roşiori, colonelul Laschievici). După o perioadă de refacere din punct de vedere organizatoric, al completării efectivelor de luptători şi mijloacelor de luptă, precum şi al instruc iei efectivelor de ostaşi, căpitanul Victor Dombrovski a participat, cu Escadronul 5, pe care l-a comandat, la crâncenele lupte de la Oituz, din lunile iulie - august 1917. Remarcat de către şefii direc i pentru curajul, devotamentul şi înaltul spirit de sacrificiu în lupte (rănit a refuzat internarea în spital, tratându-se ambulatoriu), şefii direc i l-au propus şi a fost avansat, înainte de termen, la gradul de maior, la data de 1 septembrie 1917. După avansare maiorul Dombrovski a fost mutat la comanda Escadronului 5 Şcoală, din Regimentul 2 Roşiori Bârlad, la 1 septembrie 1917. Aici a fost bine reprimit şi apreciat de către şefii direc i pentru modul în care instruia ostaşii. La data de 26 iunie 1918 a fost mutat la Şcoala Militară a Infanteriei din Bucureşti, aici predând bine Tactica Cavaleriei, după cum îl nota comandantul Regimentului Elevi, colonelul Stângaciu. De la data de 3 ianuarie 1919 a fost mutat la Chişinău, pentru instruirea tinerilor militari basarabeni. A fost apreciat foarte bine de către comandantul Şcoalelor Militare, generalul Scărlătescu. La 24 martie 1920 a fost numit comandant de escadron şi, în 1921, comandant de divizion în Regimentul 10 Roşiori, fiind apreciat foarte bine de comandantul unită ii, colonelul Stan Radu. În 1922 a fost numit ajutor al comandantului şi comandant de Divizion 1 în Regimentul 11 Roşiori Basarabia, fiind foarte bine apreciat, în conducerea aplica iei cu regimentul, de către comandantul Comandamentului Militar al Basarabiei, generalul Popovici. Locotenentul-colonel Victor Dombrovski a condus, în anii 19251926, Centrul de Recrutare Băl i, „punându-se repede la punct cu specificul muncii”, nota colonelul Dumbravă, Inspector pentru Cercuri de Recrutare.

De la 31 decembrie 1926 şi până la 30 septembrie 1930 a lucrat în Regimentul 6 Roşiori Băl i, în func ia de ajutor al comandantului şi comandant de divizion, ocupându-se de administra ia unită ii, organizarea şi conducerea manevrelor de brigadă şi divizie. Tot în această perioadă a absolvit cursul de locoten i-colonei. A fost apreciat foarte bine, din toate punctele de vedere, de colonelul Mărculescu. La 1 octombrie 1930 a fost mutat în Regimentul 7 Călăraşi Botoşani, îndeplinind foarte bine, timp de doi ani, func ia de ajutor al comandantului de unitate. A organizat aplica iile şi manevrele unită ii „ca la carte”, aprecia colonelul Băleanu, comandantul regimentului. La data de 1 septembrie 1932 colonelul Victor Dombrovski a fost numit la comanda Regimentului 7 Roşiori din Iaşi, reuşind în patru ani de zile să aducă îmbunătă iri în activitatea unită ii, din toate punctele de vedere, după cum aprecia generalul Ressel. Sfârşitul anului 1933 i-a adus colonelului Victor Dombrovski numirea în func ia de comandant al Regimentului Escadră Regală, din Bucureşti, şi, după doi ani, a devenit comandant al Brigăzii 1 Cavalerie Independente, „reuşind să le dea o valoare de corpuri de elită”, aprecia generalul Ilasievici, comandantul Diviziei Cavalerie Gardă. În anul 1937 a absolvit şi cursul de generali de brigadă, cu rezultate bune, apreciate de generalii Manu, preşedintele comisiei, şi Argeşeanu, comandantul Diviziei Gardă. Avansat general de brigadă, Victor Dombrovschi a fost numit Comandant al Pie ei Bucureşti, conducând instruc ia pe garnizoana Bucureşti. Concomitent a îndeplinit şi atribu iunile de prefect al Prefecturii Ilfov şi primar al Capitalei, de la 27 septembrie 1938 şi până la 10 septembrie 1940, când a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie.

În cursul activită ii generalul Victor Dembrovski a decorat cu următoarele distinc ii: „Medalia Jubiliară (1906), medalia „Virtutea Militară la pace” (1908), medalia „Avântul ării” (1914), medalia „Crucea Comemorativă a Războiului. 1916-1919”, medalia „Semnul Onorific pentru 25 ani de serviciu”, ordinul „Coroana României”, cu spade, în grad de cavaler, ordinul „Coroana României”, în grad de ofi er, şi ordinul „Steaua României”, cu spade, în grad de ofi er.

General de corp de armată Nicolae SAMSONOVICI

Nicolae Samsonovici s-a născut în comuna Ştefăneşti, jude ul Dorohoi, la data de 7 august 1877, în anul marilor victorii ob inute de oştirea română la Grivi a, Rahova şi Vidin. A îmbră işat cariera militară la vârsta de 16 ani, urmând cursurile Şcolii Militare Ofi eri Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, în anii 1895-1897. La data de 1 iulie 1897, prin decret regal, a fost avansat în gradul de sublocotenent de infanterie şi repartizat în func ia de comandant de pluton puşcaşi, la Regimentul 14 Doroban i Roman. Şi-a desfăşurat activitatea în această unitate timp de 13 ani, fiind avansat la gradul de locotenent (7 aprilie 1900) şi, apoi, căpitan (10 mai 1907).

Aici a deprins tainele comandantului de pluton, instruind tineri din 12 contigente de recru i, veni i din satele jude elor Roman şi Neam pentru satisfacerea stagiului militar. Ca urmare a bunelor rezultate ob inute pe câmpul de instruc ie de la periferia oraşului Roman, în poligonul de tragere cu armamentul din dotarea infanteriei şi la Manevrele Regale, ofi erul a fost trimis, în toamna anului 1910, să-şi completeze pregătirea militară în Şcoala Superioară de Război, pe care a absolvit-o în anul 1912, numele său fiind înscris pe tabla de onoare a şcolii ca şef de promo ie. Rezultatele foarte bune ob inute în şcoală şi practica desfăşurată în unitatea de la Roman au fost argumentele pentru repartizarea sa în Marele Stat Major, lucrând aici până în vara anului 1916 la Sec ia Opera ii, cu o mică întrerupere, în anul 1913, când a fost avansat la gradul de maior şi a comandat un batalion din Regimentul 14 Doroban i Roman, în cel de al doilea război balcanic. În preajma intrării României în războiul pentru întregire statală şi na ională, Nicolae Samsonovici a fost numit în func ia de şef de stat major al Diviziei a 7-a Infanterie Roman. La 15 august 1916, în ziua declanşării ostilită ilor dintre armata română şi armatele Puterilor Centrale, ofi erul a fost înaintat în gradul de locotenent-colonel şi numit în func ia de şef de stat-major al Corpului 6 Armată. În această calitate a coordonat, cu pricepere, ac iunile de luptă ale marilor unită i subordonate. La 1 aprilie 1917 a fost avansat colonel, iar la 26 iulie 1917 a fost promovat în func ia de şef de stat-major al Armatei 1-a române, comandată la acea dată de generalul de divizie Constantin Cristescu. Referindu-se la contribu ia colonelului Nicolae Samsonovici la reuşita luptelor, generalul Eremia Grigorescu, noul comandant al Armatei 1-a române, scria: „În bătălia de la Mărăşeşti colonelul Nicolae Samsonovici a luat parte activă la conducerea bătăliei, transformând în ordine precise şi clare inten iile comandamentului armatei pentru a asigura frumosul câştig al bătăliei”. Nicolae Samsonovici a fost apreciat foarte bine pentru activitatea de stat-major în primul război mondial, fiind distins cu numeroase ordine şi medalii româneşti şi străine: „Coroana României”, clasa a V-a, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Sfântul Vladimir” şi „Sfântul Stanislav” (ambele ruseşti), „Legiunea de Onoare”, în grad de ofi er, şi „Crucea de Război” (ambele franceze), „Sfântul Mihail”, în grad de comandor (Anglia), „Vulturul Alb”, clasa a II-a (Serbia), „Polonia Restituită”, clasa a II-a (Polonia), şi multe altele. Avansat general de brigadă, la 30 martie 1919, Nicolae Samsonovici a fost numit profesor de tactică, istorie şi strategie militară (1919-1921) în Şcoala Superioară de Război şi apoi comandant al acesteia (1 ianuarie 1922 - 1 ianuarie 1926). În calitate de profesor de tactică a îmbunătă it cursul cu învă ămintele reieşite din analiza ac iunilor militare desfăşurate în special de armata română în timpul primului război mondial, iar ca profesor de istorie militară a aprofundat studierea documentelor de arhivă şi articolele publicate în revistele străine, referitoare la marile bătălii desfăşurate în anii 1914-1919, pe diferite teatre de ac iuni, în special în Fran a şi Peninsula Balcanică, precum şi apari ia pe câmpul de luptă a avia iei şi a tancurilor. A publicat, în trei volume, lucrarea „Conferin e şi aplica iuni de tactică generală”, premiată de Marele Stat Major pentru învă ămintele privind lupta în ofensivă şi defensivă. În calitate de comandant al Ş.S.R. s-a preocupat de perfec ionarea continuă a procesului de învă ământ. După un stagiu de un an de zile efectuat la Divizia 19 Infanterie Turnu Severin (1 iunie 1926 - 1 iunie 1927) şi de aproape un an de zile în Marele Stat Major (1 iunie 1927 - 1 aprilie 1928), Nicolae Samsonovici a fost avansat la gradul de general de divizie, la data de 1 aprilie 1928, de la 15 noiembrie 1928 fiind promovat în func ia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.

Timp de aproape patru ani a îndeplinit această func ie, urmărind cu perseveren ă îmbunătă irea legisla iei militare, a structurii organizatorice a armatei, dotarea cu tehnică de luptă la nivelul celorlalte state europene, echiparea şi hrănirea militarilor în termen, îmbunătă irea cazării acestora prin construirea de noi cazărmi şi pregătirea cadrelor de comandă prin şcoli şi cursuri de perfec ionare, instruirea grada ilor şi trupei în condi ii cât mai apropiate câmpului de luptă, conform noilor principii ale războiului. În anul 1930 ministrul de Război, generalul de divizie Nicolae Condeescu men iona: „În această grea şi plină de răspundere func ie Nicolae Samsonovici răspunde cu cea mai desăvârşită competen ă, cu mult tact şi demnitate. Sesizează nevoile oştirii, îndrumează instruc ia şi pregătirea ei de război spre deplina mea mul umire”. În toamna anului 1931 şi generalul C. Ştefănescu scria: „Este tipul ofi erului care a ajuns la această înaltă demnitate în armată numai prin meritele sale. Inteligent, cult şi serios, satisface cu prisosin ă la toate gradele cerin ele ce îi incumbă postul său de şef al Marelui Stat Major”. O mare aten ie a acordat generalul Nicolae Samsonovici dezvoltării rela iilor cu armatele Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Fran ei şi Marii Britanii. La data de 12 august 1932 generalul de divizie Nicolae Samsonovici a fost investit în înalta func ie de ministru al apărării na ionale, preocupându-se cu răspundere de dezvoltarea for elor armatei şi întărirea continuă a capacită ii de apărare a ării. La data de 11 decembrie 1934, a fost numit din nou Şef al Marelui Stat Major, pe care l-a condus cu bune rezultate până la 21 februarie 1937.

Intrând în conflict cu câteva personalită i ale vremii, care nu în elegeau necesitatea creşterii bugetului pentru apărarea patriei, a demisionat din cadrele active ale armatei, după 42 de ani de muncă devotată în armată. La 1 iunie 1938 a fost avansat la gradul de general de corp de armată, numele său rămânând în conştiin a cadrelor armatei de la toate eşaloanele. Generalul Nicolae Samsonovici a încetat din via ă la 15 octombrie 1950, când împlinea 83 de ani.

General de armată Paul CHELER

Generalul de armată Paul Cheler este o mare personalitate a armatei române. Fiu al unui veteran care a luptat în războiul pentru întregirea neamului românesc (1916-1919), participant la instruc ie premilitară în anul 1944, Paul Cheler s-a născut la data de 28 noiembrie 1928 în satul Ripiceni, comuna Movila Ruptă, jude ul Botoşani. Absolvind şcoala primară în satul natal (1939), gimnaziul la Botoşani (1944) şi liceul la Târgovişte (1947), Paul Cheler a lucrat ca mecanic de locomotivă la C.F.R. Înscriindu-se la Şcoala Militară Ofi eri de Artilerie, a absolvit-o în anul 1949 cu gradul de sublocotenent, evoluând permanent în ierarhia militară: locotenent (1949), locotenent-major (1952), căpitan (1953), maior (1954), locotenent-colonel (1956), colonel (1962), general-maior (1967), general-locotenent (1977), general-colonel (7 februarie 1990), general de armată (25 octombrie 1994). După şcoala militară a absolvit Şcoala Superioară de Ofi eri Tancuri şi Autotunuri (1951, în U.R.S.S.), Cursul de Perfec ionare pentru comandan ii de regimente (1965) şi Academia Militară (1957-1959, în U.R.S.S.), cu calificativul foarte bine şi Medalia de Aur. În anul 1981 a ob inut titlul de doctor în ştiin e militare, specialitatea strategie militară. Paul Cheler şi-a început cariera militară în anul 1949, urcând toate treptele ierarhice, de la comandant de pluton, până la comandant de armată. Au urmat func iile de comandant de baterie de artilerie anti-tanc (19491950), comandant de batalion (1952-1953), comandant al Regimentului 227 Tancuri şi Autotunuri Independent (1953-1955), comandant al Brigăzii 94 Tancuri (1955-1957), comandant al Diviziei 11 Mecanizată „Carei” (19591960), comandant al Brigăzii 20 Tancuri (1960-1961), şef Sec ie Tancuri şi Auto şi apoi şef Sec ie Opera ii la Armata a 3-a (1961-1968), comandant al Diviziei 6 Tancuri „Horia, Cloşca şi Crişan” (1968-1972), loc iitor pentru infanterie şi apoi pentru tancuri al comandantului la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor, Bucureşti (1972-1975). În august 1968 s-a aflat la Praga, trăind „pe viu” dramaticele evenimente cauzate de invadarea Cehoslovaciei de către ările Tratatului de la Varşovia, cu excep ia României.

Generalul Paul Cheler a îndeplinit func ia de înlocuitor la comanda Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (1977-1981) la aplica iile operativ-strategice din cadrul Tratatului de la Varşovia şi a fost de patru ori comandantul „Frontului Român”, fiind apreciat de fiecare dată cu calificativul foarte bine. Totodată, pe fondul unor suspiciuni şi zvonuri care încercau să acrediteze ideea că transportorul amfibiu blindat românesc nu ar fi competitiv, generalul Cheler a organizat şi prezentat, în 1978, prima aplica ie de for are a Dunării, angajând în ac iune 1135 de maşini blindate, cu echipaje complete, care „s-au comportat excep ional”. Cu acel prilej s-a prezentat şi podul operativ peste Dunăre, cu trei căi de rulare (o cale pentru tancuri), construit de geniştii români. La acea grandioasă demonstra ie a luat parte şeful statului român şi întreaga conducere a armatei, fiind invita i să participe to i comandan ii de structuri militare, de la batalion în sus. Ulterior, în zona Gala i, la Dunăre, s-au mai făcut 8-10 exerci ii demonstrative, de mai mică amploare. Din anul 1972 şi până în 1985 generalul Cheler a coordonat apari ia a patru regulamente de luptă pentru arme întrunite şi tancuri, două regulamente de tragere cu armamentul de infanterie şi de pe tanc, un regulament pentru conducerea maşinilor de luptă, două volume de generalizare a experien ei în pregătirea de luptă a trupelor. A îndrumat realizarea a două simulatoare cu televiziune cu circuit închis pentru trageri cu armamentul de pe tanc şi conducerea maşinilor de luptă, ambele brevetate ca inven ii. A publicat frecvent articole pe teme profesionale în ziarele şi revistele militare. În 1984, cu prilejul pregătirilor pentru defilarea trupelor de la 23 august, Ziua Na ională a României, ca urmare a unor dispute profesionale cu ministrul apărării na ionale, cărora li s-a dat şi o interpretare politică, a fost trecut în rezervă, prin Decretul nr. 30, din 28 februarie 1985. Generalul Paul Cheler a fost rechemat în armată în timpul desfăşurării revolu iei din decembrie 1989, îndeplinind func iile: comandant al Diviziei 1 Tancuri din Bucureşti (23 decembrie 1989 - 9 ianuarie 1990), comandant al Armatei a 2-a (9 ianuarie - 7 februarie 1990) şi comandant al Armatei a 4-a „Transilvania” (7 februarie 1990 - 5 octombrie 1995). În func iile îndeplinite a militat pentru optimizarea actului de comandă şi de cultură militară, pentru ridicarea nivelului de instruire polivalentă a ofi erului, educarea patriotică, civică şi ostăşească a militarilor.

După 1989 a continuat să publice în mass-media articole, studii şi interviuri pe teme de doctrină, artă şi istorie militară, reformă în armată, modernizarea şi profesionalizarea organismului militar, procesul educativ din unită i, precum şi despre integrarea României în structurile de securitate europene şi euro-atlantice. Pe fondul instabilită ii politice din prima parte a anului 1990, generalul Paul Cheler a ini iat şi sus inut crearea la Comandamentul Armatei a 4-a „Transilvania” a „Comitetului de Ac iune pentru Stabilitatea Armatei” (C.A.S.A.), care a elaborat şi publicat un Apel, adevărat document programatic, cu mare rezonan ă în epocă, subliniindu-se rolul şi locul armatei în noul stat de drept, contribu ia ei la succesul revolu iei din decembrie 1989 şi nevoia ca armata să fie unită şi subordonată numai interesului na ional. Totodată, prin măsurile adoptate la Târgu Mureş, în martie 1990, în timpul evenimentelor etnice, generalul Paul Cheler a contribuit la aplanarea conflictelor comunitare şi la prevenirea extinderii şi agravării lor, descurajând orice provocare la instabilitate şi orice amenin are la adresa integrită ii teritoriale a statului na ional unitar român. Generalul Paul Cheler a derulat procesul de restructurare, redislocare, desfiin are sau subordonare a efectivelor Armatei a 4-a „Transilvania”, în conformitate cu graficele reformei în domeniu. În februarie 1992 au fost înfiin ate şi dislocate, la ini iativa generalului Cheler, în garnizoanele Chişinău Criş, Salonta şi Marghita, şi ulterior şi în Carei şi Satu Mare, batalioane de infanterie, câte o companie de tancuri, subunită i de asigurare a luptei şi de logistică, nuclee care s-au transformat în batalioane mecanizate. Totodată, în perioada noiembrie 1993 - mai 1995, s-au înfiin at Comandamentele Corpurilor 5, 6, şi 7 Armată, în garnizoanele Timişoara, Târgu Mureş şi Dej, pe structura fostelor divizii. Au fost create centrele de instruc ie şi depozitare, comandamentele de brigadă şi unele mari unită i şi unită i de armată sau de arme. În mai 1994 trupele teritoriale au trecut în subordinea Trupelor de Uscat. Regimentele de artilerie s-au transformat în brigăzi, regimentele mecanizate s-au restructurat, singurele structuri de regiment rămânând doar la transmisiuni şi geniu. La 1 august 1995 Armata a 4-a „Transilvania” includea trei corpuri de armată şi 23 de mari unită i, forma iuni şi unită i direct subordonate. Comandantul Armatei a 4-a a întreprins măsuri ferme pentru intensificarea procesului de instructie.

Anual se desfăşurau una sau două aplica ii mari, cu cadre active şi rezervişti, militari în termen şi tehnică suficientă pentru instruire, activită i la care au fost invita i să participe observatori militari şi oficialită i locale, care au eviden iat eforturile de gândire şi organizatorice ale cadrelor militare de la toate eşaloanele. Până la trecerea la pensie a generalului Paul Cheler, Armata a 4-a „Transilvania” a cunoscut înnoiri şi în planul vie ii spirituale. La data de 1 august 1990 s-a reînfiin at ziarul „Scutul Patriei”, fondat la 12 februarie 1948 şi desfiin at de două ori, pe perioade scurte, în cursul existen ei sale. Din aprilie 1991 se organizează primele emisiuni săptămânale permanente, la posturile locale de radio şi televiziune. La data de 6 noiembrie 1991 s-au înfiin at Sec ii de Istorie Militară în garnizoanele Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, cu subfiliale în principalele garnizoane, sec ii care reprezentau în teritoriu Comisia Română de Istorie Militară. În ziua de 25 octombrie 1994 s-a inaugurat, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, Festivalul Na ional al Cântecului de Cătănie. Semnificative sunt şi ac iunile de atribuire a denumirilor istorice unor comandamente de unită i, de sărbătorire a zilei armelor şi de înmânare a noilor drapele de luptă (din mai 1995), cu ceremonialuri militare şi religioase în pie e publice, de ridicare în unită i a unor monumente şi busturi pentru unele personalită i militare. Prin anii 1992-1993 au demarat lucrările pentru construirea unui cimitir militar şi a unei biserici. Comandamentul Armatei a 4-a a organizat festivită ile de sărbătorire a Zilei Na ionale a României, la Alba Iulia, a tribunului Avram Iancu, la ebea, şi a Zilei Armatei, la Carei. Generalul Paul Cheler a ini iat sau sprijinit ac iunile educative la Cercurile Militare, biblioteci şi unită i militare, fiind considerat un mentor al continuării bunelor tradi ii culturale şi educative ale armatei române. În cursul carierei militare a fost decorat cu 9 ordine şi 15 medalii militare şi comemorative, româneşti şi ale altor state. În anul 1955 a fost declarat cetă ean de onoare al oraşului Botoşani.

Aprecieri de serviciu General de armată Ion Tutoveanu (1963): „Cheler, unde este pus face treabă excelentă.” General-maior Vasile Milea (1968): „Îmi mentin aprecierea de foarte bine referitoare la pregătirea tactic-operativă a generalului Cheler. Este un om cu mare capacitate organizatorică. Exercită actul de comandă cu competen ă şi flexibilitate.”

General de armată Dumitru PENCIUC

Născut la data de 6 august 1925 în comuna Tudora, jude ul Botoşani, într-o familie de ărani cu o stare materială modestă, a rămas orfan de tată la vârsta de şase săptămâni, fiind crescut cu mari greută i de bunicii săi, de la care a primit o educa ie aleasă şi dragoste de carte. După absolvirea şcolii primare, în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Comercial din Botoşani şi ale Liceului „Aron Pumnul” din Cernău i. La vârsta de 17 ani s-a înrolat, cu dispensă de vârstă, voluntar, în Regimentul 11 Roşiori din Cernău i, fiind încadrat în escadronul transmisiuni. S-a instruit în specialitatea radiotelegrafist. În luna martie 1944 a plecat cu regimentul pe frontul din Moldova, fiind încadrat radiotelegrafist la Comandamentul Diviziei 1-a Cavalerie.

. Fiind avansat la gradul de sergent t.r. Dumitru Penciuc a participat, după 23 august 1944, cu Comandamentul Diviziei a 5-a Cavalerie, la ac iunile de luptă pentru dezarmarea trupelor germane. De la data de 5 septembrie 1944 a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de nord a Transilvaniei, răpită în mod samavolnic prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Cu emo ie îşi aminteşte şi de participarea la crâncenele lupte pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. Pentru faptele de arme săvârşite pe câmpurile de luptă a fost decorat cu medalii româneşti, cehoslovace şi sovietice. După încheierea războiului Dumitru Penciuc a urmat cursurile Şcolii Militare Ofi eri Jandarmi, în anul 1948 fiind declarat şef al ultimei promo ii de ofi eri de jandarmi (şcoala de jandarmi s-a desfiin at în luna octombrie 1948). Tânărul ofi er şi-a început cariera militară la Centrul de Instruc ie Jandarmi din Botoşani, fiind numit comandant de companie instruc ie. În anul 1953, după absolvirea cursului de comandan i de unită i, ca şef de promo ie, în Centrul de Instruc ie al Ministerului Afacerilor Interne din Botoşani, ofi erul a fost promovat lector în această unitate. La scurt timp locotenentul-major Dumitru Penciuc a fost avansat la gradul de căpitan şi promovat Şef Birou Pregătire de Luptă la Regimentul de Securitate din Bucureşti.

Înapoiat în ară Dumitru Penciuc a fost avansat la gradul de maior, înainte de termen, şi numit prim-loc iitor al comandantului Şcolii Militare Ofi eri al Ministerului Afacerilor Interne din Oradea. Afirmându-se ca ofi er cu o bună pregătire şi deosebite calită i de conducere, în anul 1963 a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel, înainte de termen. Desfiin ându-se şcoala, în anul 1963, ofi erul a fost numit la Comandamentul Trupelor din Ministerul Afacerilor Interne, îndeplinind succesiv func iile de Şef Sec ie Organizare Mobilizare şi Şef Sec ie Pregătire de Luptă. A fost avansat în anul 1968 la gradul de colonel, înainte de termen, şi promovat în func ia de Şef Serviciu în Direc ia Învă ământ a Ministerului de Interne, iar în 1970 a fost numit în func ia de Şef de Stat Major al Trupelor de Pază Obiective. În anul 1971 trupele de pază s-au unificat cu trupele de securitate, ofi erul fiind numit Şef de Stat Major al Comandamentului Trupelor de Securitate. În anul 1982 colonelul Dumitru Penciuc a ob inut titlul de doctor în Ştiin e Militare, cu o teză apreciată în mod deosebit pentru faptul că, în premieră, a analizat rolul Jandarmeriei în război (după desfiin area acesteia în 1949) şi formula propuneri cu privire la structura, dotarea şi misiunile trupelor Ministerului de Interne în război şi în situa ii de criză, care n-au fost acceptate de forurile de resort din Ministerul de Interne. Colonelul Dumitru Penciuc a fost suspectat, în anul 1984, că avea rela ii cu persoane militare şi civile care manifestau pozi ii anticeauşiste. La această acuza ie se adăuga şi faptul că era singurul ofi er din fosta jandarmerie rămas în activitate. Cumulate, aceste motive au constituit baza de trecere în rezervă „la nevoile Ministerului de Interne”. După trecerea în rezervă colonelul Dumitru Penciuc a fost supravegheat de organele de securitate, interzicându-i-se accesul în unită ile Ministerului de Interne. Aderând la mişcarea anticomunistă Dumitru Penciuc a primit sarcini cu privire la întrebuin area trupelor de securitate în eventualitatea desfăşurării unor ac iuni de înlăturare a familiei dictatoriale.

Conform declaratiilor unor personalităti politice participante la Revolutia din decembrie 1989 şi a unor consemnări în unele lucrări referitoare la revolu ie, „la trecerea trupelor de securitate, chiar din primele momente ale ac iunilor populare, de partea acestora, un rol important l-a avut col. (rz.) Dumitru Penciuc”. Începând cu ziua de 22 decembrie 1989 el s-a aflat în principalele puncte fierbin i ale revolu iei: Radiodifuziune, Televiziunea Română şi sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român. După 1989 a fost distins cu medalia şi brevetul de „Luptător cu merite deosebite în Revolu ia din decembrie 1989”. În luna ianuarie 1990 colonelul Dumitru Penciuc a fost rechemat în activitate, acordându-i-se gradul de general de brigadă, şi a fost numit Şef de Stat Major al Poli iei Române. Alături de regretatul general de corp de armată Jan Moldoveanu, Şeful Inspectoratului General de Poli ie, şi de al i generali din conducerea poli iei, generalul Dumitru Penciuc a contribuit la ini ierea programelor de democratizare şi reformare a Poli iei Române. El a insistat pentru readucerea trupelor de pază şi ordine (fostele trupe de securitate) din subordinea Ministerului Apărării Na ionale, la Ministerul de Interne, în vederea întăririi dispozitivelor de securitate ale noilor obiective şi organelor puterii de stat. După resubordonarea trupelor de pază şi ordine Ministerului de Interne, în martie 1990, generalul Dumitru Penciuc a fost comandantul acestora, ini iind reorganizarea lor pentru executarea noilor misiuni. Împreună cu generalul Jan Moldoveanu a propus transformarea acestora în trupe de jandarmi, deziderat realizat la 1 septembrie 1990. Apreciindu-se capacitatea organizatorică şi de ac iune şi rezultatele ob inute în numai câteva luni de la reactivarea sa, generalul Dumitru Penciuc a fost promovat la sfârşitul lunii aprilie 1990 în func ia de Şef de Stat Major şi Adjunct al Ministrului de Interne. Modificându-se func iile din conducerea Ministerului de Interne, generalul Dumitru Penciuc a fost numit Secretar de Stat, Şef al Departamentului Organizare, Coordonare şi Rela ii Publice, contribuind nemijlocit la demersurile de democratizare şi modernizare ale Ministerului de Interne. A fost promotorul primelor deschideri ale Ministerului de Interne al României către ările Europei Occidentale. Concomitent, a participat la constituirea Uniunii Sportive a Poli iştilor din Balcani, fiind ales primul ei preşedinte. A participat la înfiin area în Ministerul de Interne a Comitetului pentru Drept Umanitar şi Drepturile Omului, fiind numit preşedintele acestui organism. În anul 1991 a fost numit, prin Hotărâre de Guvern, preşedinte din partea României în Comisia Mixtă Româno-Iugoslavă în probleme de frontieră. În anul 1992 a fost trecut în rezervă, la cerere, cu drept de pensie. Din anul 1990 generalul Dumitru Penciuc a coordonat înfiin area Asocia iilor Veteranilor de Război din Ministerul de Interne. A fost ales preşedinte de onoare al acesteia, devenind, din 1994, preşedinte executiv. În anul 2000 a fost ales şi prim-vicepreşedinte al Asocia iei Na ionale a Veteranilor de Război din Ministerul Apărării Na ionale. Generalul Dumitru Penciuc este ini iatorul unui complex de măsuri şi ac iuni pentru restabilirea adevărului istoric despre fosta Jandarmerie, pentru recunoaşterea şi aprecierea rolului şi meritelor ei în statul de drept din România (până la desfiin are în anul 1949). S-a preocupat şi continuă să se preocupe de reabilitarea şi repunerea în drepturi a cadrelor care au făcut parte din Jandarmerie, victime ale regimului comunist, şi pentru acordarea de repara ii materiale şi, mai ales, morale. Este coautor al legisla iei cu privire la Statutul şi drepturile Veteranilor de Război, fiind preocupat de acordarea drepturilor cuvenite acestora. Generalul Dumitru Penciuc este coordonator al lucrării memoralistice „Nemuritorii” a Asocia iei Veteranilor de Război din Ministerul Administra iei şi Internelor, colaborator la volumele VII şi VIII ale lucrării memoralistice „Veterani pe drumul onoarei şi jertfei”, realizată de Asocia ia Na ională a Veteranilor de Război. Generalul Dumitru Penciuc este consultant pentru elaborarea primei Legi a Jandarmeriei, după reînfiin area acesteia, colaborator la „Revista Jandarmeriei” şi Revista „Veteranul”.

Este membru fondator al Ligii Na ionale al Luptătorilor din decembrie 1989 şi membru al Consiliului Na ional al persoanelor vârstnice, preşedinte de onoare al Asocia iei Na ionale de Luptă împotriva drogurilor, cetă ean de onoare al comunei Tudora, jude ul Botoşani şi a oraşelor Tăndărei şi Călăraşi. Pentru prestigioasa activitate desfăşurată, la data de 1 decembrie 1991 a fost avansat la gradul de general de divizie şi la 1 decembrie 1994 la gradul de general de corp de armată.

A fost decorat, la 1 decembrie 2000, cu Ordinul Na ional „Serviciul Credincios”, în grad de ofi er, iar la 9 mai 2003, pentru faptele de arme săvârşite pe front, a fost înaintat în gradul de general de armată.

General de armată Gheorghe AVRAMESCU

S-a născut la data de 26 ianuarie 1884 în oraşul Botoşani, jude ul Botoşani, care se situează pe locul unu în ară, din punct de vedere al personalită ilor politice şi culturale date României. După absolvirea liceului Gheorghe Avramescu a urmat Şcoala Militară Ofi eri Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti (1906-1908) şi Şcoala Superioară de Război (anul unu în perioada 1913-1914 şi anul doi în perioada 1919-1920, studiile fiind întrerupte din cauza primului război mondial). Evolu ia pe scara ierarhiei militare a fost una normală: sublocotenent (1908), locotenent (1911), căpitan (1916), maior (1917), locotenent-colonel (1923), colonel (1929), general de brigadă (1936), general de divizie (1940), general de corp de armată (1942) şi general de armată (1945).

Atât în şcoala militară, cât şi în şcoala superioară de război şi la comanda trupei ofi erul s-a remarcat prin ambi ie şi perseveren ă, prin voin a de a-şi construi o carieră militară prin muncă şi valorificarea calită ilor sale umane, confirmând încrederea care i s-a acordat într-o func ie sau alta: comandant de pluton, comandant de companie, comandant de batalion, comandant de divizie. Pe frontul de est a comandat Corpul de munte (în perioada 1941-1943, în cadrul Armatei a 3-a, având în subordine Brigăzile 1, 2 şi 4 Mixte Munte şi Divizia a 7-a Infanterie), Corpul 3 Armată (în perioada 1943-1944, având ini ial în organică Diviziile 5, 14, 15, 21 şi 24 Infanterie) şi Corpul 6 Armată (în anul 1944, în cadrul Armatei a 4-a, pe frontul din Moldova, până la 1 august 1944).

Înlocuindu-l la comandă pe generalul Mihail Racovi ă, generalul Gheorghe Avramescu a comandat Armata a 4-a română în perioada 1-23 august 1944, când acest eşalon operativ făcea parte din Gruparea General Wohler, împreună cu Armata a 8-a germană, din Grupul de Armate „Ucraina de Sud”, care ac iona între Kuty şi vestul Corneştiului, înVeterani din jude ul Botoşani 9 Basarabia. Cu Corpurile 1, 4, 5, 6 şi 7 Armată intercalate în dispozitivul de luptă german, în partea nord-estică a ării, între Prut şi mun ii Carpa i, Armata a 4-a se găsea, la începutul lunii august 1944, într-o situa ie foarte grea. Marile unită i române duceau lupte înverşunate de pozi ie şi se repliau continuu sub puternica presiune a armatei sovietice. Până la 23 august 1944 în spa iul dintre Prut şi Siret, Diviziile 3, 5, 7 şi 18 Infanterie, împreună cu Comandamentele 101 şi 102 Munte se aflau în retragere spre sud, cu capetele coloanelor pe aliniamentul Bacău - Bârlad. Diviziile 11 Infanterie şi 5 Cavalerie se aflau în pericol de a fi încercuite la est de Iaşi, iar Diviziile 1, 4, 6, 8, 13 şi 20 Infanterie, Divizia de gardă, Divizia Blindată şi Comandamentele 103 şi 104 Munte se aflau la nord de aliniamentul Roman - Târgu Neam , între râurile Siret şi Prut.

Principala misiune a generalului Avramescu în acele zile a fost coordonarea retragerii prin luptă a for elor din subordine, către aliniamente mai favorabile, şi desprinderea pe anumite direc ii de contactul direct cu trupele sovietice. În raportul colonelului Nicolae Dragomir, şeful de stat major al Armatei a 4-a, din 17 august 1944, înaintat generalului Gheorghe Avramescu, se arăta: „În momentele decisive ce vor urma este indispensabil să luăm în mâini româneşti frânele trupelor de pe frontul român. Aceasta ne va da posibilitatea de a realiza pe deplin manevra militară şi politică pe care o poate impune situa ia interna ională în curs de răsturnare.” Colonelul Nicolae Dragomir a intuit soarta tristă a cadrelor militare şi solda ilor români, care au fost lua i prizonieri de război de către comandamentele militare sovietice şi după întoarcerea armelor împotriva armatei germane, la 23 august 1944. În seara zilei de 23 august 1944, în ajunul loviturii de stat care se prefigura, generalul Gheorghe Avramescu a fost înlocuit de la comanda Armatei a 4-a cu generalul Ilie Şteflea, fost şef al Marelui Stat Major în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944.

Generalul Gheorghe Avramescu a fost readus la comanda Armatei a 4-a române la data de 4 septembrie 1944, când unită ile şi marile unită i subordonate se deplasau din zona de nord a Ploieştiului în Transilvania, spre fâşia de ac iune a Armatei 1-a române, cu scopul ca într-o primă etapă să întărească dispozitivul de acoperire şi să realizeze gruparea de for e necesară trecerii la ofensivă. Conform Directivei Operative nr. 51, din 30 august 1944, responsabilitatea operativă pentru ducerea opera iei de acoperire în Podişul Transilvaniei s-a încredin at Armatei a 4-a, într-o fâşie

23 noiembrie 2008

Maresal Ion Antonescu

ion antonescu (născut la Piteşti 02 iunie 1882 – † 1 iunie 1946 închisoarea Jilava), militar şi om politic român. A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război.

Din 4 septembrie 1940 până pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducator al statului). antonescua luat decizia de intrare a României in cel de al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.Tinereţea şi cariera militară
antonescu s-a născut într-o familie burgheză cu ceva tradiţii militare. a absolvit şcolile militare de la Craiova şi Iaşi.

A absolvit Şcoala de Cavalerie în 1904 şi Academia Militară de la Saint-Cyr în 1911 ca şef de promoţie.

Ca locotenent, Antonescu a luat parte la represiunea răscoalei ţărăneşti din 1907 din zona oraşului Galaţi. În 1913 a participat la luptele celui de al doilea război balcanic din Bulgaria, primind cea mai înaltă decoraţie militară românească. Pe durata luptelor de pe frontul de răsărit al primului război mondial (1916-1918), antonescu a avut funcţia de Şef de stat major al Mareşalului Constantin Prezan. În această funcţie el a fost creatorul planurilor de apărare cu succes a Moldovei în faţa invaziei trupelor germane conduse de Feldmareşalul Mackensen, din a doua jumătate a anului 1917, (în condiţiile în care restul României fusese deja ocupate de germani în anul 1916).Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-au adus porecla de Câinele roşu.


Între anii 1922 şi 1926, antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie.

După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al "şcolii Superioare de Război" între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.

Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940). La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice. Fiul lui Carol, Mihai a devenit noul rege. antonescu s-a autoproclamat Conducător şi a preluat toată puterea în stat, lăsându-i regelui un rol pur decorativ.

În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a incheiat o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici. In plus, Germania a fost singura putere care garanta teritoriile ramase in granitele Romaniei. Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

In momentul preluarii puterii politice, singura formatiune care s-a aratat dispusa sa participe la guvernare a fost Garda de Fier. Astfel ca la 14 sept 1940, Romania este declarată "stat national legionar". Antonescu spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului. In cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941). Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea gardistă, (având aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

Trupele române s-au alăturat Wehrmachtului german în atacul împotriva Uniunii Sovietice. La 22 iunie 1941 armata romana trece Prutul şi readuce în trupul ţării Basarabia.Este cucerit orasul Odessa. Antonescu a ordonat executarea fără judecată a evreilor şi comuniştilor din oraş ca represiune la aruncarea în aer a clădirii în care se afla Staul Major românesc (Masacrul de la Odessa).

După eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, Antonescu a implicat Armata Română în războiul antisovietic dincolo de graniţele ţării, adânc în teritoriul URSS. Această hotărâre a dus la o mişcare de opoziţie printre politicienii si militarii români (inclusiv printre membrii Marelui Stat Major). În plus, ea a aruncat România în război împotriva tuturor Puterilor Aliate. După înfrângerea din bătălia de la Stalingrad, unde Armata Română a avut pierderi uriaşe, popularitatea lui Antonescu a scăzut dramatic.


Zona dintre Nistru şi Nipru, numită Transnistria, a intrat sub administraţie românească (guvernator: Ghe. Alexianu). Hitler a oferit lui antonescu, în schimbul teritoriilor cedate către Bulgaria şi Ungaria, Maramureşul de Nord (Rutenia) şi Banatul Sârbesc. Mareşalul antonescu s-a opus ocupării acestor zone, dar a pus condiţia ca administraţia Banatului Sârbesc să fie cea germană. "Vă cer să faceţi cunoscut Fuhrer-ului în cel mai scurt timp posibil avertismentul următor: dacă trupe ungureşti trebuie să pătrundă în Banatul iugoslav, eu nu voi ezita o singură secundă a pătrunde cu trupele, la rândul meu, şi a le combate!" (5 aprilie 1941). Hitler, care avea o stimă deosebită pentru Mareşal, a înţeles că ameninţarea era serioasă şi a dispus măsurile necesare.

În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingând înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi schimbe poziţia şi să ceară un armistiţiu, (s-a spus că datorită simţuluionoarei, dar şi datorită lipsei de pricepere politică). De aceea, pe 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de principalele partide politice, l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat.
Alte surse afirmă că arestarea mareşalului Ion Antonescu a fost facută la presiunile agenţilor sovietici Lucreţiu Pătrăşcanu, şi „inginerul Ceauşu“ (alias Emil Bodnăraş) tocmai datorită faptului că negocierile cu aliaţii erau în fază terminală iar mareşalul urma să se deplaseze a doua zi (24 august 1944) pe linia frontului tocmai pentru a supraveghea personal aplicarea acestui armistiţiu[necesită citare]. Or sovieticii nu-şi puteau permite aceasta deoarece ar fi pierdut influenţa asupra României dar şi asupra Bulgariei, şi poate chiar a Ungariei.

Rezultatul arestării pripite a mareşalului Ion Antonescu a fost căderea frontului din Moldova, ceea ce a dus la căderea în prizonierat a zeci de mii de soldaţi români şi a ocupării de către trupele sovietice a unei zone din Bucovina mai mare decât cea cedată în urma ultimatului din 1940 şi în plus a Ţinutului Herţa.

După ce a fost arestat, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, tinut in arest timp de doi ani in URSS, a fost readus in tara doar pentru a fi judecat "exemplar". Condamnat la moarte de instanţa "Tribunalului Poporului" la data de 17 mai 1946, a fost executat la Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie.

Raportul oficial a consemnat că "Ion Antonescu a cerut să fie executat de soldaţi ai armatei, nu de gardienii închisorii, dar a fost refuzat, iar el a replicat: "Canaliile, canaliile!"

După care s-a dat comanda pentru execuţie. Armele au fost încărcate şi atunci când s-a tras, Mareşalul a salutat ridicându-şi pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Mareşalul s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot şi a spus: 'Nu m-aţi împuşcat, domnilor, foc!', după care gardianul şef s-a dus la Antonescu cu pistolul în mână şi l-a împuşcat în cap. Doctorul i-a examinat şi a spus că Antonescu şi Vasiliu erau încă în viaţă. Gardianul şef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o puşcă de la unul dintre gardieni şi a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia puşca s-a blocat şi ea."

"A schimbat puşca cu alta şi a mai tras alte trei focuri în diferite părţi ale corpului lui Vasilescu după care s-a dus la Mareşal şi i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou şi a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viaţa. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăştiaţi, dar el mai mişca şi mai spunea ceva ce nu putea fi înţeles. Gardianul s-a dus din nou şi i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat şi pe Vasiliu mort."

Maresal Constantin Prezan

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov, în prezent judeţul Dâmboviţa - d. 27 august 1943) a fost unul din cei şase mareşali ai Armatei Române din toate timpurile, erou al Marelui Război de Reîntregire a României. A fost membru de onoare al Academiei Romane.

Biografie

-> Sergentul Constantin Prezan se înscrie la Şcoala de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, pe data de 1 septrmbrie 1877. După absolvire, urmează Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Fontainbleau, de unde absolvă în 1886 ca ofiţer de stat major brevetat.
-> Următorii doi ani, cu gradul de locotenent-colonel, Constantin Prezan este profesor de fortificaţii la Şcoala de Cavalerie din Bucureşti, fiind în acelaşi timp şi Comandant al Cetăţii Bucureşti.
-> Prezan a luat comanda Armatei IV Române (de Nord) în luptele din Transilvania (15 august - 9 noiembrie
1916), fiind pe toată durata războiului şef al Marelui Cartier General al Armatei şi rival al ingeniosului general Averescu.
-> În perioada 11-13 noiembrie 1916 a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei 1.
->Fiind specialist în arma geniului, a coordonat planul campaniei din
1917, adică a faimoaselor bătălii de laMărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
-> După război ajunge în fruntea
Marelui Stat Major al Armatei Române pentru doi ani (1918 - 1920).
-> A fost înălţat la rangul de mareşal al României împreună cu Alexandru Averescu în
1930.
-> Moare 13 ani mai târziu, în
1943.
În localitatea
Schinetea se află conacul ce a aparţinut mareşalului Constantin Prezan, unde este înmormântat împreună cu soţia sa, Olga.

Maresal Alexandru Averescu

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, Babele lângă Ismail, acum în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, Bucureşti) a fost general de armată român şi comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind şi ministru interimar de al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române şi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Viaţa timpurie şi cariera

Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viaţa politică a României interbelice. S-a născut în ţinutul
Bugeacului, lângă Ismail. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. A făcut studii în Italia (laTorino) unde a fost Comandant al Şcolii Superioare de Război (1894-1895), a fost ataşat militar al României laBerlin (1895-1898) şi Şef al Marelui Stat Major (1911-1913). Partizan al ordinii şi legalităţii, a participat la reprimarea mişcărilor ţărăneşti din 1907. În 1913 ia parte în războiul balcanic, conducând ofensiva română pe pământul Bulgariei, până la Sofia.
Primul Război Mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios şi plin de iniţiativă, care l-a adus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. A iniţiat celebra manevră de la Flămânda (1916), a condus Armata a II - a în bătăliile de la Mărăşti şi Oituz (1917). Un episod din timpul războiului a ramas întipărit în minţile istoricilor: în timpul războiului se zvonise că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege şi să preia puterea. Jignit de neîncrederea suveranilor, Averescu şi-a dat demisia, dar peste câteva zile regina Maria îl cheamă în audienţă, declarând: "Ia-o înapoi! Îmi arde degetele."

Viaţa politică

Din tranşee, generalul va intra în viaţa politică. Prin unele conjucturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru (ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927). Averescu a înfiinţat în 1918 şi a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului).În anul 1930 Alexandru Averescu şi vechiul său rival, Constantin Prezan ajung la rangul de mareşali.
Viaţa sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând Alexandru Averescu a fost loial casei regale şi s-a luptat să îşi păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în faţa declinului. A fost preţuit de către
regele Ferdinand, iar o dovadă de preţuire a fost momentul unei destăinuri: când regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu să vină la el şi să fie lăsaţi singuri. Înainte să moară, regele i-a declarat: "Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îţi fac această mărturisire ca să intru uşurat în groapă". Spre finele vieţii sale, bătrân şi bolnav se retrage din viaţa politică. Moare în octombrie 1938 la Bucureşti. A fost membru de onoare al Academiei Române.

18 noiembrie 2008

Veterani din comuna Pungeşti, judetul Vaslui

Localitatea Armăşoaia
1. Soldat Vasile BĂLĂNUTĂ - fiul lui Vasile şi Elena, s-a născut la 31 decembrie 1908. A fost concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, în Regimentul 23 Artilerie Bârlad, participând la luptele de eliberare a Basarabiei, în luptele din Ucraina, de la Odessa, în bătălia de la Cotul Donului şi la cele de pe calea de înapoiere pe frontul din Moldova.
2. Soldat Gheorghe VASLUIANU - fiul lui Simion şi Catinca, s-a născut la 22 februarie 1911. În anii 1933-1934 a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941 în aceeaşi unitate, a participat la eliberarea Basarabiei. A murint în ziua de 12 iulie 1941, în timpul luptelor de la Lăpuşna.
3. Soldat Neculai GÂZĂ - fiul lui Gheorghe şi Anica, s-a născut la 21 noiembrie 1911. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 „General Constantin Prezan” Vaslui, în anii 1933-1934. A fost concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941, în aceeaşi unitate, participând la luptele pentru eliberarea Basarabiei, la opera iunea Odessa din Ucraina şi în bătălia de la Cotul Donului, fiind grav rănit, în ziua de 20 noiembrie 1942.
4. Soldat Neculai VASLUIANU - fiul lui Neculai şi Catinca, s-a născut la 6 septembrie 1916. A participat la război în anii 1941-1944, cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi. Unitatea s-a înfiin at în anul 1913 şi a participat la războiul pentru întregirea statului român şi a neamului românesc (19161919). În cel de al doilea război mondial, unitatea a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la cele din Ucraina, din mun ii Caucaz, Crimeea, Cotul Donului şi Stepa Calmucă, la vest şi sud de Stalingrad, precum şi pe calea de înapoiere în patrie.
5. Soldat Ion FLOREA - fiul lui Ion şi Catinca, s-a născut la 8 iunie 1911. A participat la război, în anii 1941-1945, cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad. Unitatea s-a înfiin at la 1 ianuarie 1877 din Batalionul 1 Doroban i Tutova-Bârlad şi Batalionul 2 Dorobanti Fălciu Huşi. A participat la războiul de independen ă (1877-1878) sub denumirea de Regimentul 12 Doroban i Tutova-Fălciu. La 5 aprilie 1880 din această unitate s-au înfiin at Regimentul 12 Doroban i Bârlad şi Regimentul 26 Doroban i Huşi. Regimentul 12 Doroban i a participat la cel de al doilea război balcanic (1913), la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919), precum şi la cel de al doilea război mondial (1941-1945).
6. Soldat Gheorghe LAVRIC - fiul lui Ion şi Marghioala, s-a născut la 12 iunie 1911. În anii 1935-1936 a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. A participat la război cu Regimentul 15 Doroban i „Războieni” Piatra Neamt şi a fost rănit în luptele din Ucraina, la Dalnic, în ziua de 13 octombrie 1941.
7. Soldat Ioan RUSU - fiul lui Vasile şi Anica, s-a născut la 18 septembrie 1911. În anii 1933-1934 a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 3 Vânători (Infanterie) din Bolgrad. Participând la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui a fost rănit, la data de 27 august 1941, în luptele din Ucraina.
. 8. Soldat Constantin ICHIM - fiul lui Ioan şi Marghioala, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 23 Artilerie Bârlad.
9. Soldat Ioan ZAHARIA - fiul lui Constantin şi Marghioala, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 23 Artilerie Bârlad.
10. Soldat Vasile BRAŞOVEANU - fiul lui Toader şi Aristi a, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942.
11. Soldat Ioan GROSU - fiul lui Gheorghe şi Tasia, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Roşiori Tecuci, fiind rănit în luptele din Ucraina, la 13 martie 1942, şi clasat cu invaliditate 60%.
12. Soldat Alexandru POIANĂ - fiul lui Constantin şi Anica, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind dat dispărut la Cotul Donului, la data de 22 noiembrie 1942.
13. Soldat Vasile VASLUIANU - fiul lui Simion şi Catinca, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Rănit în Ucraina, a murit în spital, în Severinovka, la 29 septembrie 1941.
. 14. Sergent Constantin CIOBANU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Dispărând la Cotul Donului, la 20 noiembrie 1942, a revenit la data de 26 octombrie 1945.
15. Soldat Pavel ŞTEFĂNESCU - fiul lui Neculai şi Marghioala, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 3 septembrie 1941.
16. Caporal Gheorghe ŞTEFĂNESCU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit în Ucraina şi dispărând la Cotul Donului, la data de 15 septembrie 1942.
17. Soldat Ioan CĂRARE - fiul lui Ioan şi Elena, s-a născut în anul 1922. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad, fiind luat prizonier de către trupele ruseşti, la 23 august 1944.
18. Soldat Gheorghe DULGHERU - fiul lui Simion şi Maria, s-a născut în 1922. A participat la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.
Localitatea Curseşti
1. Soldat Sava CHIPER - fiul lui Neculai şi Elena, s-a născut la 22 iulie 1911. În anii 1932-1933 a satisfăcut serviciul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Concentrat în anul 1939 şi mobilizat în iunie 1941 în aceeaşi unitate, a participat la eliberarea Basarabiei (22 iunie - 26 iulie 1941) şi la luptele din Ucraina (1 august - 16 octombrie 1941), fiind rănit, la 15 septembrie 1941, la Krimidovka.
2. Soldat Gheorghe-Ioan MIHAI - fiul lui Radu şi Elena, s-a născut la 29 decembrie 1911. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Mobilizat, în iunie 1941, în aceeaşi unitate, Gheorghe Mihai a participat la luptele din Basarabia şi din Ucraina, fiind rănit mortal, la data de 20 septembrie 1941.
3. Soldat Dumitru LAZURCĂ - fiul lui Ion şi Zamfira, s-a născut la 20 ianuarie 1911. Stagiul militar l-a satisfăcut în anii 1933-1934 la Regimentul 10 Vânători (Infanterie) din Chişinău. Mobilizat în iunie 1941 la aceeaşi unitate, a participat la luptele din Basarabia şi din Ucraina, fiind rănit la maxilar, la data de 24 septembrie 1941.
4. Caporal Constantin OLARIU - fiul lui Ion şi Marghioala, s-a născut la 18 iulie 1911, în localitatea Pungeşti. Mobilizat în iunie 1941 la Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui, a fost rănit mortal în Ucraina, la data de 24 septembrie 1941.
5. Soldat Gheorghe ANTOHI - fiul lui Ioan şi Anica, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit mortal, la data de 30 septembrie 1941, în luptele purtate în Ucraina.
6. Soldat Neculai BĂISAN - fiul lui Vasile şi Zoi a, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit în luptele din Basarabia, la Bahni a, la data de 4 iulie 1941.
7. Fruntaş Gheorghe COCUZ - fiul lui Constantin şi Tasia, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi.
8. Sergent Ioan DEDIU - fiul lui Ioan şi Frăsina, s-a născut în 1912. A luptat cu Regimentul 23 Artilerie, dispărând la Cotul Donului.
9. Soldat Vasile MANDU - s-a născut în 1912. A luptat în război cu Compania 10 Jandarmi, decedând în Ucraina, la 1 septembrie 1941.
10. Fruntaş Vasile MIHAI - fiul lui Gheorghe şi Ioana, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători din Chişinău, dispărând la Cotul Donului, la data de 22 noiembrie 1942.
11. Soldat Alexandru STAMATE - fiul lui Nicu şi Elena, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 35 infanterie Constan a, fiind rănit în luptele din Ucraina, la data de 27 august 1941.
12. Soldat Vasile BOTAN - s-a născut în anul 1912. A luptat în război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit în Basarabia, la 11 iulie 1941.
13. Soldat Ştefan CHIPER - fiul lui Ştefan şi Profira, s-a născut în anul 1920. A participat la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.
14. Soldat Dumitru DOHOTARU - fiul lui Ioan şi Mărioara, s-a născut în anul 1922. A participat la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.
15. Soldat Gheorghe CRISTEA - fiul lui Vasile şi Catinca, s-a născut în 1922. A participant la război cu Regimentul 24 Doroban i Tecuci, fiind dat dispărut, la data de 23 august 1944, în Basarabia.
16. Soldat Dumitru BÂRZU – s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit, la data de 23 decembrie 1942, şi decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a II-a.
17. Soldat Ştefan COJOCARU - fiul lui Simion şi Elena, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi. A fost rănit mortal în zona satului Vulturi, jude ul Iaşi, la data de 22 august 1944.
18. Soldat Gheorghe HATMANU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 35 Infanterie Constan a, fiind dat dispărut în luptele din Ucraina, la data de 19 septembrie 1941.
19. Soldat Vasile MOROŞANU - fiul Ion şi Elena, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa a III-a.
20. Soldat Ioan SIMION - fiul lui Dumitru şi Soltana, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i, fiind luat prizonier de război în Basarabia, de către „noii alia i”, la 23 august 1944.
21. Soldat Vasile URSACHE - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 31 august 1941.
22. Sergent t.r. Octav HUTU - fiul lui Vasile şi Elena, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina, la data de 20 august 1941, şi a fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa a II-a.
23. Caporal Constantin OLARIU - fiul lui Ioan şi Marghioala, s-a născut în anul 1911. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 29 septembrie 1941.

Veterani din comuna Onceşti, judetul Bacău

Ion Ştir şi Ion Tarălungă, veterani ai războiului pentru întregire statală şi na ională (1916-1919), au participat la luptele din Transilvania şi de la Oituz, din toamna anului 1916, şi de la Oituz - Târgu Ocna, în vara şi toamna anului 1917. Amândoi au murit în luptele de la Târgu Ocna, în luna august 1917. Au fost decora i, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a. Aceşti eroi au fost bunicii după tată şi mamă ai comisarului şef (rz.) Mihai Ştir. Mihai Ştir s-a născut la 4 decembrie 1937 în satul Dealul Perjului, comuna Onceşti, jude ul Bacău. Părin ii săi, Iancu şi Catinca, deceda i, au fost răzeşi de o moralitate de excep ie. Ei au avut zece copii, opt băie i şi două fete, dintre cei opt băie i mai fiind în via ă doar trei. Mama a fost decorată cu medalia „Mamă Eroină”. Mihai, al treilea în ordinea naşterii, este primul, în ordinea vârstei, dintre cei afla i în via ă. Un frate mai mic, Grigore, născut în încercatul an 1944, este pensionar militar şi locuieşte în oraşul Comăneşti, jude ul Bacău, iar ultimul frate, Constantin, născut în anul 1946, s-a remarcat prin fapte deosebite, ca luptător pentru victoria Revolu iei Române din decembrie 1989. Mihai Ştir a urmat cursul primar la şcoala din satul natal, cu stima ii învă ători Nicolae şi Augustina Păvălu ă, cursul gimnazial la şcoala din Laz, amintindu-şi cu deosebit respect de profesorii Georgică şi Elena Prosie, Geta Glod şi Panaite Zisu. Din anul 1952 a urmat Liceul de Băie i din Bacău, încadrat cu profesori de elită: Adrian Olinic, Dumitru Alistar, Ion Grigoriu, Emanuel Schmsltzer, Mircea arălungă şi al ii. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti şi cursul postuniversitar al acestei facultă i, păstrând amintiri alese pentru profesorii Camil Suciu, Nicolae Volonciu, Moise Terbancea, Romulus Ionescu ş.a. În domeniul militar a absolvit Şcoala de Ofi eri de Poli ie din Bucureşti, cu profesori de excep ie: Frosa Andrei, Nicolae Dăscălescu, Teodoru, Tătărăscu, Dudaş, Elena Purice, Ion Matache şi al ii. Comisarul şef Mihai Ştir păstrează amintiri frumoase despre colegii pe care i-a avut în toate treptele de învă ământ pe care le-a urmat, precum cei care aveau să devină profesori (Vasile Tofan, Savel Pavel, Cornel Grosu şi Genoveva Curteanu-Chiriac), economişti (Florin Hilohi şi Vasile Şimon), avoca i (Liviu Trandafirescu şi Gheorghe Biriu), chestori M.A.I. (Corneliu Diamandescu, Iulian Medrea şi Marin Lazăr), inginerul Radu Gafta, comandorul de avia ie Ion Diaconu, precum şi generalul-maior Gheorghe Cernat de la Ministerul Apărării Na ionale. Dragostea pentru comuna natală şi oamenii săi continuă să ocupe un loc important în viziunea comisarului şef Mihai Ştir, care îşi aminteşte cu deosebit respect de mul i consăteni precum Gogu Curteanu (fostul primar), Gheorghe Baban (actualul primar), preotul Toma Popescu şi Marin Ştefan, fostul şef de post de poli ie, care într-o zi de Sfântul Ilie l-a sfătuit să se înscrie la examenul de admitere la şcoala de ofi eri de mili ie. So ia sa, Dimitrina Bulboacă, născută în comuna Poiana, jude ul Gala i, fostă vatră a cetă ii dacice Piroporidava, a fost şi este fiin a care a contribuit şi contribuie permanent la men inerea unui echilibru normal, armonios, în familia comisarului şef Mihai Ştir. Fiica lor, Mihaela-Carmen, este cadru militar activ în Ministerul Administra iei şi Internelor. Nu întâmplător s-a familiarizat, încă din copilărie, cu criminalistica, îndrumată de fostul mare profesor Camil Suciu. În prezent studiază în detaliu această disciplină la o facultate din Bucureşti. Ca o coincide ă a sor ii, şi părin ii so iei au avut zece copii: opt fiice şi doi fii, dintre care sunt în via ă şase fiice şi doi fii. Cel mai mare dintre to i, Ionel Bulboacă, în vârstă de 82 de ani, este pensionar militar. Mama lor a primit medalia „Mamă Eroină”. Şi familia so iei a trăit cumplite dureri în primul război mondial. Tudorache Tălmaciu, bunicul după mamă al so iei, cu numele adevărat Stavarache, a primit porecla Tălmaciu, care i-a rămas ca nume, de la faptul că traducea căr i din limbile greacă şi slavonă. Tudorache a luptat în războiul de independen ă (1877-1878), în cel de al doilea război balcanic (1913) şi în războiul pentru întregire statală şi na ională a României, cu Regimentul 11 Infanterie „Siret” Gala i. A murit în luptele de la Mărăşti, pentru eliberarea localită ii Câmpurile, în luna iulie 1917. În satul natal mai trăieşte unchiul Ion arălungă, veteran din al doilea război mondial, rănit grav în luptele de la Zvolen, din Cehia, care astăzi suportă greu urmele schijelor care i-au străpuns o mare parte a corpului. Pe linie profesională, comisarul şef Mihai Ştir a parcurs mai toate treptele ierarhice, îndeplinind cu mare responsabilitate func ia de şef serviciu la Direc ia Cercetări Penale din Inspectoratul General al Poli iei Române, precum şi pe accea de director adjunct la Direc ia Organizare, Cordonare şi Rela ii Publice şi la Direc ia Antidrog, Arme şi Explozivi din cadrul aceluiaşi inspectorat, fiind pensionat la limită de vârstă, la data de 15 noiembrie 1995, după aproape 40 de ani de activitate în Poli ia Română. Din aprecierile de serviciu rezultă că pe parcursul activită ii profesionale a manifestat o exemplară pregătire juridică şi de specialitate, neprecupe ind nici un efort pentru îndeplinirea, în cele mai bune condi ii, a sarcinilor încredin ate pe linia apărării ordinii publice, a valorilor statului de drept. Drept urmare, în majoritatea anilor de serviciu a fost apreciat cu calificativul „foarte bun”, acordându-i-se şi numeroase distinc ii: ordinul „Meritul Militar”, clasa I-a, Diplomă de Excelen ă şi Diplomă de Onoare din partea Interna ional Police Association, Sec ia Română. Când discu i cu comisarul şef Mihai Ştir despre şefii săi pe care i-a avut în întreaga carieră militară, îi face plăcere să-i men ioneze pe comisarii şefi Florea Boştinaru, Samuil Şu u, Aurel Damian, Nicolae Coca, Octavian Mihăilescu, Stănică Tudor, Ion Alecsandru şi Pavel Proca, pe chestorii Marin Zavera, Octavian Pop, Jean Moldoveanu, Gheorghe Scarlet, Valeriu Buzea, Costică Voicu, Nicolae Berechet, Eugen Sandu, Ovidius Păun, Pavel Abraham, Constantin Dârnă, Lucian Ciobănescu şi Dumitru Penciuc. În toamna anului 2000, fiind pensionar, Mihai Ştir a fost angajat, prin concurs, în func ia de consilier la Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Domnul profesor Vasile Gherasim, primar în acel timp, l-a caracterizat pentru eforturile depuse în cei patru ani de activitate: „Calită ile profesionale ale lui Mihai Ştir, în plan teoretic şi practic, au fost apreciate foarte bine. A dat dovadă de o mare mobilitate în gândire, concomitent cu realizarea sarcinilor specifice func iei, manifestând şi un ataşament pentru îndeplinirea unor activită i de cinstire a memoriei eroilor şi martirilor, care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune şi înfăptuirea marilor idealuri ale Neamului Românesc.”. În perioada care a lucrat la primărie, Mihai Ştir şi-a adus un important aport pe linia protejării monumentelor şi operelor comemorative de război: apărarea şi între inerea monumentelor, amplasarea de reflectoare, împrejmuirea cu gard viu ori metalic, eforturi bine apreciate de către Asocia ia Na ională „Cultul Eroilor”. Anual i-au fost conferite diplome de onoare. A fost cooptat ca membru de onoare în organul de conducere, iar în anul 2004 a fost ales membru al Consiliului Director Central. I-au fost acordate două plachete: „500 de ani de la trecerea în veşnicie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi „Victoria Na iunilor Unite împotriva coali iei Antifasciste”. Comisarul şef Mihai Ştir îl apreciază la superlativ pe profesorul, sociologul şi juristul Gheorghe Gherasim, fost primar la Primăria Sectorului 1 din Bucureşti, care a fost un şef model, coordonator şi îndrumător ideal al tinerilor care lucrau în administra ia publică. Are frumoase aprecieri şi pentru colegii colaboratori: Ştefan-Lucian Mureşan, Vasile Baroi, Adrian Toma, Adina Stan, Marian-Dumitru Costache, Viorel-Ilie Pârvu oiu şi al ii. În aceeaşi perioadă s-au înfiripat şi consolidat rela iile cu cadrele care lucrează în cadrul Asocia iei Na ionale „Cultul Eroilor”.

Veterani din oraşul Negreşti, judetul Vaslui

1. Caporal Gheorghe BĂRBOSU - s-a născut în anul 1907. A participat la război cu Batalionul 13 Vânători Munte, fiind rănit la Sevastopol, la data de 27 iunie 1942. A fost decorat cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, clasa a III-a.

2. Caporal Gheorghe BELEUZĂ - s-a născut în anul 1910. A participat la război cu Regimentul 23 Artilerie Bârlad, care fusese înfiin at la 1 aprilie 1914 în Ploieşti. Unitatea a participat la războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919). În anul 1923 unitatea a fost dislocată în garnizoana Bârlad şi a participat la cel de al doilea război mondial (19411945). Împreună cu tatăl meu, Ioan Chiper, a reuşit să evadeze din încercuirea de la Cotul Donului, la sfârşitul lunii noiembrie 1942, şi, înfruntând numeroase greută i (ambuscade, ninsori abundente şi geruri extreme) a ajuns la Bârlad, în cazarma de bază a unită ii, la sfârşitul lunii februarie 1943.

3. Caporal Iancu CÂMPANU - fiul lui Vasile şi Catinca, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” din Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la Blagodarnaia, la data de 26 august 1941.

4. Caporal Neculai CORZAC - fiul lui Vasile şi Anica, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Vânători (Infanterie) Chişinău. A murit în luptele din Ucraina, la data de 29 august 1941.

5. Caporal Ion VASILIU - fiul lui Vasile şi Tasia, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i (Infanterie) „Cantemir” Bârlad. A murit în luptele din Ucraina, la 18 septembrie 1941.

6. Sergent Gheorghe ZERU - fiul lui Vasile şi Casandra, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 10 Doroban i Focşani. Rănit, la 12 aprilie 1944, a murit în Spitalul Militar Sărata, la 22 aprilie.

7. Soldat Gheorghe GRIGORAŞ - fiul lui Năstasă şi Aristi a, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina. Luat prizonier la Cotul Donului, la 19 noiembrie 1942, s-a înapoiat din captivitate la data de 31 octombrie 1945.

8. Fruntaş Toader BĂLAN - fiul lui Toader şi Aglaea, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Luat prizonier de către armata boşevică, s-a înapoiat la 20 noiembrie 1945.

9. Sergent Neculai CIOATĂ - fiul lui Gheorghe şi Mărioara, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, dispărând la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie 1942.

10. Soldat Gheorghe ZOTÂNGĂ - fiul lui Costachi şi Paraschiva, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit în luptele din Ucraina, la data de 16 septembrie 1941.

11. Soldat Gheorghe RADA - fiul lui Toader şi Anica, s-a născut în anul 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Vaslui, fiind rănit în luptele din Ucraina, la data de 9 septembrie 1941.

12. Fruntaş Costache CĂLDĂRARIU - fiul lui Vasile şi Catinca, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, decedând în Ucraina, la 20 septembrie 1941 (Extract 413/1941).

13. Sergent Ioan CONDURACHE - s-a născut în 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Luat prizonier la Cotul Donului, la 20 noiembrie 1942, s-a înapoiat la 22 octombrie 1945.

14. Soldat Nicolae CONDURACHE - fiul lui Vasile şi Mărioara, s-a născut în 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Vaslui. A decedat în luptele din Ucraina, la 1 septembrie 1941 (Extract 253/1941).

15. Soldat Costache FERARIU - s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. Fiind rănit în Ucraina, a murit în Spitalul Severinovka, la 31 august 1941 (Extract 171).

16. Soldat Constantin CRISTACHE - fiul lui Vasile şi Aneta, s-a născut în 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în Ucraina, la 28 august 1941. Internat în Spitalul Militar de Campanie nr. 9 Severinovka, a murit la 31 august 1941 (Extract 132/1941).

17. Fruntaş Dumitru ISPIR - fiul lui Costache şi Ruxandra, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la data de 21 august 1941.

18. Sergent Nicolae NĂSTASĂ - fiul lui Gheorghe şi Zamfira, s-a născut în 1913. A participant la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A murit în luptele din Ucraina, la 9 septembrie 1941

Veterani din comuna Micleşti, judetul Vaslui

1. Soldat Ştefan BAHRIN - s-a născut la data de 25 noiembrie 1905. A satisfăcut stagiul militar la Regimentul 35 Infanterie Constan a. Mobilizat, în iunie 1941, la Batalionul 13 Vânători de Munte, unitate înfiin ată în anul 1937, subordonată Brigăzii 4 Mixte Munte din Aiud, Ştefan Bahrin a participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la luptele din Ucraina şi în Crimeea, fiind rănit, la 26 iunie 1942, în bătălia de la Sevastopol.

2. Soldat Ştefan BURSUC - s-a născut la 27 noiembrie 1908. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Mobilizat, în iunie 1941, la Regimentul 28 Artilerie Fortifica ii, a fost mutat, în 1943, în Regimentul 10 Vânători din Chişinău.

3. Soldat Costache TOMA - fiul lui Costache şi Ioana, s-a născut la data de 25 iunie 1908. A fost mobilizat, în iunie 1941, la Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. Participând la luptele din Basarabia şi Ucraina, soldatul Costache Toma a dispărut, la data de 15 septembrie 1941, în timpul opera iei Odessa.

4. Plutonier Gheorghe LUCA - fiul lui Vasile şi Elena, s-a născut la 18 martie 1912. În anul 1926 s-a înscris copil de trupă în Regimentul 25 Doroban i Vaslui, iar în anul 1930 s-a înscris voluntar pentru satisfacerea stagiului militar în aceeaşi unitate, fiind avansat până la gradul de sergent, în anul 1932. În anul 1934 a absolvit cursul de subinstructori muzican i şi a fost angajat în Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. La data de 1 octombrie 1936 a fost transferat în Regimentul Gardă Călare din Bucureşti, fiind avansat plutonier de muzică, în anul 1939. Mobilizat în această unitate, Gheorghe Luca a fost omorât de bombardamentul avia iei anglo-americane din data de 4 aprilie 1944.

5. Soldat Costache SABADAC - fiul lui Toader şi Elisabeta, s-a născut în anul 1911. Mobilizat, în 1941, a participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A decedând la data de 14 august 1941, în luptele de la Sverdlovka, din Ucraina (lângă Odessa).

6. Soldat Ioan BOITAN - fiul lui Alecu şi Marghioala, s-a născut la 4 ianuarie 1911. Instruit şi mobilizat de Regimentul 25 Doroban i Vaslui, a murit în luptele din Ucraina, în ziua de 20 august 1941.

7. Soldat Neculai URLEA - fiul lui Vasile şi Zoi a, s-a născut la 31 ianuarie 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 6 Grăniceri, fiind rănit în luptele de la Berezovka, din Ucraina, în timpul opera iunii militare Odessa, în ziua de 17 august 1941.

8. Fruntaş Ion BAHRIN - fiul lui Ştefan şi Zamfira, s-a născut la data de 12 august 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 30 Obuziere din Chişinău.

9. Soldat Vasile BĂHNĂREANU - fiul lui Constantin şi Zamfira, s-a născut la 17 aprilie 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 7 Roşiori din Iaşi, subordonat Diviziei 5 Roşiori. A participat la luptele pentru eliberarea păr ii de Nord a Bucovinei şi Basarabiei, la luptele din Ucraina, Crimeea şi Kerci, fiind rănit în anul 1943 la Kerci. După însănătoşire a fost mutat în Regimentul 3 Roşiori Bârlad.

10. Soldat Toader CURULE - fiul lui Ştefan şi Dafina, s-a născut la 3 august 1911. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 10 Vânători (Infanterie) din Chişinău. Mobilizat în aceeaşi unitate, în iunie 1941, a participat la eliberarea Basarabiei, fiind rănit în ziua de 4 iulie 1941, la Lăpuşna. După însănătoşire a fost mutat în Regimentul 25 Doroban i Vaslui şi, în decembrie 1944, în Regimentul 4 Căi Ferate.

11. Caporal Ioan DAVID - fiul lui Teodor şi Catrina, s-a născut la 7 mai 1911. Mobilizat în anul 1941 în Regimentul 25 Doroban i Vaslui, a participat la luptele din Basarabia, Ucraina şi Cotul Donului, căzând prizonier, în ziua de 22 noiembrie 1942, şi dus în Lagărul Oranki. S-a înscris benevol în Divizia de Voluntari „Tudor Vladimirescu”, înfiin ată pe teritoriul Rusiei, la 2 octombrie 1943, din prizonieri români. Divizia a participat la luptele de despresurare a zonei de est a oraşului Ploieşti (31 august 1944), la luptele de la Sfântu Gheorghe - Covasna (8 septembrie 1944), la eliberarea oraşului Oradea (10-12 octombrie 1944), a oraşului Debre in (20 octombrie 1944) şi apoi la luptele de eliberare a Ungariei şi Cehoslovaciei. A fost lăsat la vatră la data de 15 octombrie 1945.

12. Fruntaş Toader SABADAC - fiul lui Gheorghe şi Maria, s-a născut la 30 iulie 1911. A satisfăcut stagiul militar şi a participat la război cu Regimentul 30 Obuziere din Chişinău. 13. Soldat Vasile CRE U - fiul lui Toader şi Maria, s-a născut în anul 1910. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. A fost dat dispărut în luptele de la Bujalâc, la 1 august 1941. 14. Sergent Mihai BANDAC - fiul lui Ion şi Ruxandra, s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui, fiind rănit mortal în luptele din Ucraina, la Krimidovka, la 31 august 1941.

15. Sergent t.r. Vasile TĂLPĂLARU - învă ător, absolvent al Şcolii Normale din Vaslui, fiul lui Constantin şi Elena, s-a născut în 1912. A luptat cu Regimentul 25 Doroban i „General Constantin Prezan” Vaslui. Rănit în luptele din Ucraina, la 8 septembrie 1941, a murit în Spitalul Militar nr. 9 Severinovka, în ziua de 25 septembrie 1941. A fost decorat, post-mortem, cu medalia „Bărbă ie şi Credin ă”, cu panglică, clasa I-a.

16. Soldat Mihai IGNAT - fiul lui Teodor şi Profira, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) Vaslui. A fost rănit mortal, în ziua de 1 septembrie 1941, în Ucraina (Extract 249/1941).

17. Sergent Vasile CÂMPANU – s-a născut în anul 1915. A participat la război cu Regimentul 12 Doroban i „Cantemir” Bârlad şi a decedat în ziua de 24 septembrie 1941, în Ucraina (Extract 305/1941).

18. Caporal Ion BĂHNĂREANU - fiul lui Ion şi Tasia, s-a născut în anul 1919. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A dispărut în luptele de la Cotul Donului, la data de 20 noiembrie 1942.

19. Sergent Vasile LUCA - fiul lui Gheorghe şi Maranda, s-a născut în anul 1912. A luptat cu Regimentul 7 Roşiori Iaşi, fiind rănit în Caucaz, în ziua de 27 februarie 1942. A fost clasat invalid de război 60%.

20. Caporal Teodor MORARU - s-a născut în 1912. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i Vaslui. A fost rănit în ultima zi a luptelor din Basarabia, la 26 iulie 1941, şi clasat invalid de război 60%.

21. Sergent Vasile BURSUC - absolvent al Şcolii Normale Vaslui, fiul lui Costache şi Catinca, s-a născut în anul 1913. A participat la război cu Regimentul 25 Doroban i (Infanterie) „General Constantin Prezan” Vaslui. A fost rănit în luptele din Ucraina, la data de 26 august 1941.

Veterani din comuna Grivita, judetul Vaslui

Comuna Grivita, localitate situată la sud-est de municipiul Bârlad, din jude ul Vaslui, este populată cu oameni harnici, urmaşi ai răzeşilor împroprietări i de voievozii Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi urmaşii lor, pentru credincioasele servicii îndeplinite în oştirea Moldovei. Urmând exemplul înaintaşilor, familia Bursucanu, cu puternice rădăcini pe aceste meleaguri, a răspuns chemărilor patriei, trimi ându-şi bărba ii în războiul pentru întregire statală şi na ională (1916-1919) şi în războiul pentru reîntregire statală şi na ională (1941-1945), to i devenind eroi, începând cu tatăl, Constantin Bursucanu, şi continuând cu cei trei fii: Teodor, Gheorghe şi Ioan.

1. Sergent Constantin BURSUCANU - s-a născut în anul 1898 în localitatea Odaia Bursucani. A satisfăcut stagiul militar, în perioada anilor 1910-1913, în cadrul Regimentului 52 Infanterie Bârlad (dublura Regimentului 12 Infanterie „Dimitrie Cantemir” din Bârlad). Divizia 6 Infanterie Focşani, compusă din Brigada 11 Infanterie (Regimentele 10 Infanterie Focşani şi 24 Infanterie Tecuci), Brigada 12 Infanterie (Regimentele 11 Infanterie Gala i şi 12 Infanterie Bârlad) şi Brigada 36 Infanterie (Regimentele de Infanterie 51 Gala i, 52 Bârlad şi 49 Râmnicu Sărat) a fost mobilizată, la data de 15 august 1916, ora 24:00, pentru a desfăşura lupte în Transilvania, în scopul eliberării românilor afla i sub stăpânirea Austro-Ungariei încă din anul 1867. Sergentul Constantin Bursucanu se afla încă din luna iunie 1916 în zona Nehoiu, jude ul Buzău. De aici unitatea a fost dislocată la Broasca şi a înaintat, până la sfârşitul lunii septembrie 1916, prin lupte dârze, până la Uzun, Prejmer şi Bod. Primind ordin să se retragă spre Întorsura Buzăului, Regimentul 52 Infanterie s-a stabilit în apărare pe Dealul Seciu. În ziua de 27 septembrie regimentul s-a retras, prin lupte grele, în mun i, la Tabla Bu ii, apoi la Gura Siriului şi Broasca. În lunile octombrie şi noiembrie 1916 efectivele unită ii au desfăşurat lupte grele, în apărare, pe Dealurile Şoimului şi Frunzelor. La data de 23 noiembrie 1916 Regimentul 52 Infanterie şi celelalte efective din Brigada 36 Infanterie s-au retras, prin lupte, pe Valea Buzăului, ajutând unită ile care se retrăgeau din Muntenia, în Moldova. Regimentul 52 Infanterie s-a retras în Moldova, în luna decembrie 1916, reorganizându-se şi unindu-se cu Regimentul 51 Infanterie Gala i. În perioada 25 iulie - 22 august 1917 efectivele Regimentului 51/52 Infanterie au participat în luptele de la Mărăşeşti. Bravul sergent Constantin Bursucanu a căzut în luptele din pădurea „La Răzoare” (Mărăşeşti), în ziua de 6 august 1917, fiind decorat, post-mortem, cu medalia „Virtutea Militară”.

2. Căpitan Teodor BURSUCANU - s-a născut la data de 18 februarie 1909, în comuna Docani (azi Grivi a), jude ul Tutova (azi jude ul Vaslui). Şi-a făcut studiile în satul natal şi în oraşul Bârlad, absolvind şcoala normală ca premiant între cei 82 absolven i. Chemat la stagiul militar, în noiembrie 1930, a fost trimis la Şcoala de Ofi eri în Rezervă nr. 1 din Ploieşti, pe care a absolvit-o, cu gradul de sublocotenent, la data de 15 septembrie 1931. În anul 1932 sublocotenentul (rz.) Teodor Bursucanu a fost mutat în Regimentul 11 Doroban i (Infanterie) „Siret”. Învă ător merituos, a fost numit la post în localitatea Cetatea Albă (Basarabia). De aici a fost mutat la Şcoala Primară din localitatea Băcioiu, jude ul Lăpuşna. Director de şcoală şi de cămin cultural, precum şi comandant al Subcentrului Militar Băcioiu, Teodor Bursucanu a fost un bun sfătuitor şi instructor al ărănimii, precum şi un învă ător demn de respect. Concentrat, în anul 1938, în Regimentul 11 „Siret”, pentru completarea cunoştin elor militare, a fost avansat locotenent (rz.), la data de 8 iunie 1938. Înapoiat din concentrare a lucrat cot la cot cu premilitarii din Băcioiu, pentru realizarea şan urilor de pe marginea şoselei Băcioiu-Chişinău, fiind eviden iat de către prefectul jude ului Lăpuşna. La data de 11 septembrie 1939 a fost concentrat în cadrul Regimentului 11 Doroban i Gala i şi a comandat, în aplica ie, Compania de Mitraliere. Răpirea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940, şi repatrierea foarte grea a familiei sale, au însemnat pentru învă ătorul concentrat în luna martie 1940, pentru a-şi completa cunoştin ele militare, şi apoi mobilizat, la data de 26 iunie 1940, în Regimentul 11 Doroban i (Infanterie) „Siret” Gala i, angajamente ferme pentru a lupta cu bărbă ie pentru eliberarea Basarabiei. Visa vechiul său cămin, dorea satul şi oamenii pentru care a lucrat alături de so ia sa, învă ătoarea Iuliana Bronschi, din Ialpuzeni, Tighina, care l-a urmat cu vrednicie. Mobilizat, la data de 20 iunie 1941, în cadrul Regimentului 11 Doroban i „Siret”, locotenentul (rz.) Teodor Bursucanu a trăit un sentiment de destindere pentru durerea sa şi a tuturor românilor. A trecut Prutul în fruntea plutonului pe care-l comanda, cu dorin a de a contribui la readucerea Basarabiei în trupul ării. A luptat vitejeşte până în momentul care un proiectil de brand i-a curmat via a, în timpul ac iunilor de cucerire a pozi iilor inamice de pe Dealul Stoieneşti, lângă iganca, la data de 8 iulie 1941. Trupul său a fost înhumat în cimitirul din localitatea Fălciu, jude ul Vaslui. Prin Decretul nr.1386, din 8 mai 1942, publicat în Monitorul Oficial nr. 110, din 13 mai 1942, locotenentul (rz.) Teodor Bursucanu a fost înăl at, post-mortem, la gradul de căpitan, pe data de 8 iulie 1941, pentru merite deosebite în războiul contra bolşevicilor. Datele au fost culese din A.M.R. Piteşti, Fond Memorii Bătrâni, Curent 1110, şi din însemnările pe care le păstrează fiul său, economistul Corneliu Bursucanu, născut la data de 8 noiembrie 1936, în localitatea Băcioiu, Lăpuşna. Corneliu, domiciliat în Ploieşti, este căsătorit cu Aurelia Bărbu , din Drăgăşani, Vâlcea, împreună având doi copii: Călin (sculptor în lemn) şi Anca-Iuliana (inginer chimist, căsătorită cu Camil Mateescu).

3. Căpitan Gheorghe BURSUCANU - s-a născut la data de 18 august 1911 în localitatea Trestiana, comuna Docani (azi Grivi a), jude ul Tutova (azi jude ul Vaslui). A absolvit 5 clase în localitatea natală şi apoi a urmat Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. După absolvirea liceului a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofi eri Infanterie Sibiu, pe care a absolvit-o cu rezultate bune, fiind avansat la gradul sublocotenent, la data de 15 iulie 1933, şi repartizat la Regimentul 7 Vânători (Infanterie) Gala i, detaşat la Chişinău. În perioada 1 septembrie 1935 - 1 septembrie 1936, a urmat, cu rezultate bune, Şcoala de Aplica ie Infanterie din Sibiu. Avansat la gradul de locotenent, la 31 martie 1938, a muncit în cadrul Batalionului 2 Doroban i Orhei, care era subordonat Regimentului 7 Vânători. Din foile de apreciere ale comandan ilor de regiment din anii 1933-1940 rezultă că ofi erul era „plăcut la înfă işare, inteligent, conştiincios şi perseverent în muncă, disciplinat şi politicos în rela iile cu superiorii şi inferiorii, bine pregătit profesional şi devotat armatei române”. În cei doi ani de activitate de la Orhei a îndeplinit func ia de comandant de Companie Apărare Antiaeriană Divizionară (Divizia 15 Infanterie Chişinău). Prin cumul a îndeplinit şi func iile: şef Serviciu Aprovizionare, şef Serviciu Cazarmare şi şef Serviciu de Trageri. Mobilizat, la data de 22 iunie 1941, a condus Compania Apărare Antiaeriană a Diviziei 15 Infanterie în luptele din Basarabia, de la Odessa şi de la Cotul Donului, fiind apreciat „foarte bine” de comandantul Diviziei 15 Infanterie, generalul Popescu. Avansat la gradul de căpitan, la data de 1 noiembrie 1942, Gheorghe Bursucanu a decedat în timpul luptelor de la Cotul Donului, la data de 24 noiembrie 1942 şi a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, clasa a III-a, cu spade. A fost căsătorit cu Vera Bumbac, func ionară în Chişinău. Nu a avut copii. Datele au fost culese de la A.M.R. Piteşti, Fond Memorii Tineri, Curent 19.

4. Sergent IOAN BURSUCANU - s-a născut în anul 1913 în localitatea Trestieni, comuna Docani (azi Grivi a), jude ul Tutova (azi Vaslui). A absolvit 5 clase primare în localitatea natală şi Liceul Comercial din Bârlad. Venindu-i timpul satisfacerii stagiului militar, în anul 1935, ajutat de fratele său, Gheorghe, a fost încorporat în cadrul Regimentului 7 Vânători Infanterie, încheind perioada stagiului militar în anul 1937, cu gradul de sergent. A fost mobilizat în această unitate şi a participat la luptele din Basarabia, Odessa şi de la Cotul Donului. A murit la data de 22 noiembrie 1942, cu două zile înaintea fratelui său.

5. Plutonier-major Nicolae PĂŞCĂNEANU - s-a născut la data de 14 iulie 1910 în localitatea Ialpugeni, jude ul Tighina, în Basarabia. A fost cumnatul căpitanului Teodor Bursucanu. Cadru militar activ, a participat la război în campaniile militare din est şi vest, împreună cu Regimentul 3 Roşiori Bârlad. A decedat în anul 1996. Pentru comportarea curajoasă în lupte a fost decorat cu medaliile: „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa a II-a (15.09.1941), „Crucea Serviciul Credincios”, cu spade, clasa a III-a (04.03.1944), „Bărbă ie şi Credin ă”, cu spade, clasa I-a (12.05.1945), „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial. 1941-1945”. S-a retras din Basarabia în anul 1940. Datele au fost asigurate de către A.M.R. Piteşti, cu adresa 5.695, din 14 ianuarie 2005.